Emoţii la debut
Dimensiune font:
Promovată în premieră pe prima scenă, noua echipă a Vasluiului primeşte vizita unei echipe ce şi-a propus clasarea pe podium. Misiunea jucătorilor conduşi de prof. Liviu Gugleş şi Leonard Bibirig se anunţă, aşadar, una dificilă, dar gazdele partidei nu cred că este una şi imposibilă. Astfel că, şi fără S.Ignat (accidentat), speră să dea o replică bună adversarului şi, de ce nu?, pe o conjunctură favorabilă, chiar să câştige. „Există interes mare în oraş pe marginea meciului nostru de debut în Ligă, Vasluiul nemaiavând echipă de handbal în elită de un deceniu şi jumătate. Sunt şi emoţii, altfel fireşti debutului, cu atât mai mult cu cât primim şi vizita unei formaţii puternice, dar sperăm să ne ridicăm prin joc la nivelul său”, a dezvăluit ieri prof. Gugleş, directorul tehnic al HC Vaslui.
Bucovina Suceava - Ştiinţa Bacău (ora 17:00)
În faţa vicecampioanei, tânăra formaţie la cârma căreia a revenit din această vară prof. Petru Ghervan nu are absolut nimic de pierdut. Aşa că sucevenii trebuie să încerce să joace cât mai bine, confirmând evoluţiile din meciurile de pregătire. Bucovina este conştientă cu porneşte clar cu şansa a doua, ea menţinându-se în Ligă la „masa verde”, şi că băcăuanii le sunt superiori din toate punctele de vedere, dar promite dă valorifice cât mai bine puţinele atu-uri pe care le are. „Valoric, sunt clar peste noi, avâbd în lot şi jucători de naţională, dar trebuie să ne străduim să evoluăm cât mai aproape de posibilităţile noastre în faţa Ştiinţei”, a mărturisit antrenorul principal Petru Ghervan, convins că elevii săi ar putea să le creeze oaspeţilor şi ceva emoţii, dar să şi piardă la scor partida de astăzi. „Bacăul trage la titlu şi în acest sezon, poate chiar cu şanse mai mari ca oricând, în timp ce noi facem parte din categoria grupărilor care şi-au propus să rămână datorită valorii ăe prima scenă şi în ediţia viitoare de campionat”, a completat prof. Ghervan. Liviu SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau