UPDATE Erori peste erori la CSM Politehnica Iaşi! Cu cât a fost amendat Moussa Sanoh!

default

Dimensiune font:

| 07-08-2018 17:18

 

Antrenorul Flavius Stoican şi-a aşezat trupa pe teren la meciul din deplasare cu FCSB, pierdut cu 0-4 (0-1), pornind de la a doua repriză a partidei din runda precedentă, din Copou, cu Astra Giurgiu, contând pentru etapa a II-a a Ligii 1. El a apelat atunci, imediat după pauză, la un al treilea fundaş central, Chelaru, pentru a da de fapt vigoare atacului, ceea ce i-a şi reuşit după un prim act modest. FCSB însă nu este Astra să se retragă pentru că fundaşii laterali ieşeni ocupau poziţii ceva mai avansate şi, în plus, pe dreapta nu mai era Gallego, accidentat cu două zile înaintea jocului, ci Rus, cel care dezamăgise pe banda dreaptă în prima repriză cu Astra! Stoican a trimis în faţa celor de la FCSB o trupă alcătuită în cea mai mare parte din jucători defensivi, însă pericolul la poarta lui Cobrea, titularizat în dauna lui Rusu, a fost constant şi a venit de multe ori chiar pe zona centrală a apărării! Echipa gazdă a construit în voie pentru că presingul ieşean a fost inexistent şi a presat constant şi pentru că formaţia ieşeană pierdea foarte uşor balonul, chiar în propria jumătate. Situaţiile fierbinţi în careul lui CSM Poli prevesteau fără niciun dubiu iminenţa deschiderii scorului, chiar dacă ea s-a produs, în minutul 24, ca urmare a unei greşeli în lanţ în apărarea celor de la CSM Poli, vreo şase jucători nefiind în stare să bubuie cât mai departe balonul, precum şi a unei poziţii suspecte de ofsaid la Coman, cel care i-a eliberat lui Gnohere culoarul spre gol.

Cobrea a intervenit salvator în câteva situaţii, jucătorii gazdă au fost imprecişi în alte rânduri, iar prima acţiune cursivă din partea oaspeţilor am consemnat-o abia în ultimele cinci minute, mijlocaşul dreapta Zaharia finalizând-o cu un şut reţinut de portarul Bălgrădean.

La loc comanda!

Stoican a mutat imediat după pauză, introducându-l pe Kizito, jucător care totuşi nu trebuia să lipsească din formula de start, şi renunţând la sistemul cu trei stoperi. A vrut să-l scoată pe Chelaru, dar Cioinac s-a simţit rău la vestiar, aşa că el a fost cel retras de pe teren. Chelaru a avansat lângă Flores mijlocaş central, zonă unde deocamdată îi este locul, iar Sin a coborât fundaş stânga în locul lui Panţîru, avansat mijlocaş. Echipa a început să lege mai bine jocul, iar prima oportunitate de a egala a avut-o Cristea, care a ajuns înaintea lui Bălgrădean la o minge prelungită neglijent cu capul de Bălaşa şi a lobat spre poarta goală, dar Planic a respins de pe linia porţii. Problemele ieşene pe benzi nu fuseseră însă rezolvate, aşa că, într-un fel contrar cursului jocului, Gnohere a fost pus în valoare cu o minge lungă, peste apărarea ieşeană, iar el l-a lobat de la marginea careului pe Cobrea, urcând scorul la 2-0 (min. 58).

Cam târziu

Abia la următoarea schimbare, în minutul 68, când Sanoh (deşi poate mai indicată era introducerea lui Ştefănescu) l-a înlocuit pe Flores, cel care se stinsese după primele cincisprezece minute ale întâlnirii, Stoican şi-a rearanjat jucătorii, aşa cum trebuia să se întâmple cel târziu din minutul 46: Rus a trecut mijlocaş central, iar Zaharia i-a făcut loc lui Sanoh şi a coborât fundaş dreapta, deşi Bosoi putea fi probabil o soluţie mai bună pentru ultimul post amintit, dar el nici n-a efectuat deplasarea. Jocul s-a mai echilibrat, Mihalache a expediat două şuturi bune spre poarta adversă, ca şi în jocul cu Astra, iar Kizito a avut cea mai mare ocazie, el reluând de la 3 metri pe lângă poartă din centrarea lui Cristea, care iar s-a zbătut mult, dar n-a avut cu cine să intre în combinaţii.

Roşu la debut!

Debutantul Sanoh şi-a dat în petec în minutul 84, când a ripostat cu un gest golănesc la un fault cu tentă şmecherească al lui Momcilovic şi a primit cartonaş roşu, el urmând să suporte o amendă usturătoare din partea clubului (UPDATE: astăzi a fost anunţat că a fost amendat cu 1.000 de euro), iar din acel moment CSM Poli s-a prăbuşit definitiv şi a mai încasat alte două goluri în ultimele minute, când au înscris Man şi Moruţan, scorul final reflectând cele întâmplate pe teren, dar nu şi diferenţa reală dintre cele două formaţii într-un meci în care arbitrul Radu Petrescu a acordat cu generozitate „procentul” cuvenit gazdelor.

Deocamdată, CSM Poli are două puncte după primele trei etape şi va juca runda viitoare tot în deplasare, cu Sepsi Sf. Gheorghe (sâmbătă, de la ora 21:00), fiind obligată să-şi aducă aminte ce a făcut sezonul trecut pentru a ajunge în play-off dacă vrea să nu se mai facă de râs... Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei