EXCLUSIV „Este un filfizon şi un ţepar. Se ascunde de mine pentru o datorie de 2.088 de lei!”

default

Dimensiune font:

| 14-09-2018 15:46

 

CSM Politehnica Iaşi s-a asociat acum trei luni cu omul de afaceri Horia Sabo pentru ca echipa care sezonul trecut s-a calificat în play-off -ul Ligii 1 să scape de dificultăţile financiare ce planau asupra sa. Deşi prin Copou se vorbeşte că bani ar fi fost până la finalul acestui an şi că asocierea ar fi fost cam grăbită, fiind vorba despre un om de afaceri ar fi trebuit ca rezultatele firmei sau ale firmelor sale să aibă întâietate în faţa vorbelor de la prezentarea oficială. Horia Sabo însă a evitat cât a putut să dea astfel de detalii atât în cadrul conferinţei de presă, cât şi în discuţiile ce au succedat evenimentul, dar în schimb a furnizat asigurări că în Copou nu vor mai fi probleme cu banii. Deocamdată însă în contul clubului n-a intrat niciun ban din propriul său buzunar de director general la CSM Poli Iaşi, iar în privinţa câtorva dintre probleme iscate de el am atras atenţia, cele mai multe în exclusivitate.

Comisioane din subcontractarea lucrărilor câştigate!

Stelian Nicolae Lucian (împlineşte 57 de ani pe 6 octombrie), un fost angajat al său, a ţinut însă să avertizeze Iaşul în privinţa omului Horia Sabo, pe care l-a zugrăvit în culori sumbre. „Horia Sabo, împreună cu tatăl său, Laurenţiu, sunt cunoscuţi în mediul de afaceri prin firma SC Servirom AG Construcţii SRL, ce a solicitat în noiembrie 2016 intrarea în insolvenţă, precum şi prin actuala Antrepriza de Construcţii Transilvania ACT, care a preluat activitatea fostei SC Exclusive Body Fit SRL. De fapt, a preluat tot ce se mai putea prelua şi de la Servirom, firmă care nu mai poate evita falimentul”, a declarat Stelian Nicolae Lucian, fost consilier juridic al unor firme deţinute de Horia Sabo, foarte afectat că fostul său angajator nu i-a plătit drepturile băneşti cuvenite pentru munca prestată.

Lucian, angajat din 13.09.2016 la Servirom şi apoi la Antrepriză până în 31.05.2017, cu un contract de două ore pe zi, susţine că restanţele se ridică la 10.000 de lei, dar la acţiunea adresată Tribunalului Maramureş în 2017 (dosarul nr. 2092/100/2017) a obţinut o hotărâre definitivă anul acesta, în aprilie, pentru 2.088 de lei, însă nici măcar această sumă nu i-a fost achitată! „Deşi în contract figuram cu două ore pe zi, eu tot opt ore munceam, preluând atribuţiile avute la cealaltă firmă. Horia Sabo n-a fost om de cuvânt, dar măcar acei 2.088 de lei să-i fi plătit, precum şi contribuţiile cuvenite către stat. Ar fi trebuit ca în termen de cincisprezece zile de la hotărârea definitivă să o execute. Dacă nu-mi dă banii îi fac plângere penală”, a menţionat Lucian, care a explicat modul de a face afaceri al lui Horia Sabo: „El câştiga licitaţii pentru construcţii, dar cum să le execute când nu are nici utilaje şi nici oameni?! Nu a plătit niciodată la timp, mereu a vrut să înşele. Acele lucrări câştigate el le subcontracta contra unor comisioane. Aşa a lucrat mereu. Tot timpul a încercat să-şi înşele partenerii. L-am apărat în multe procese pentru ţepele trase prin ţară”, a precizat Stelian Nicolae Lucian, iar mărturie stau zecile de procese ale firmei Servirom începând din 2013 încoace, atât cu persoane fizice cât şi cu persoane juridice!

Horia Sabo este un filfizon şi un ţepar. Este şi un falsificator de semnături, există şi un dosar pe această speţă!”, a adăugat fostul consilier juridic al familiei Sabo, iar tirada sa a continuat în termeni ce pot fi consideraţi mai mult sau mai puţin subiectivi. Întrebat dacă întrevede posibilitatea ca Horia Sabo să folosească împotriva sa tot ce a declarat, Stelian Nicolae Lucian a răspuns: „Nu mi-e deloc frică. Este purul adevăr, pot dovedi. Încerc să dau de Horia Sabo de mai multe săptămâni. Şi-a schimbat numerele de telefon. De asta v-am căutat, ca să-i transmit să-mi achite datoria, dar şi să avertizez clubul de fotbal în privinţa modului său de a conduce. Chiar dacă a plecat din Maramureş nu are cum să-şi mai schimbe năravul”.

Mi-a pierdut 60.000 de euro! Cred că este procesoman”

Deşi nu i-a plăcut subiectul, Horia Sabo şi-a exprimat punctul de vedere în privinţa celor semnalate de fostul angajat. „Niciodată, niciodată nu am eu treabă cu achitarea acelei datorii. Ştiu că există acea sumă dată de către instanţă, există căi legale de recuperare, eu nu am să dau niciun ban. Cui am avut eu de dat bani am dat. Eu nu am procese, am un proces personal pentru o contravenţie rutieră, deoarece am depăşit viteza”, a precizat Sabo, după care şi-a îndreptat atenţia spre Stelian Nicolae Lucian: „Omul ăsta are zeci de procese. A dat în judecată Primăria Baia Mare, Direcţia Silvică, Direcţia Copilului. Mie mi-a pierdut un proces şi, implicit, 60.000 de euro. Banii erau câştigaţi deja, partea cealaltă a făcut apel şi el mi-a ascuns acest lucru (n.r. - Lucian susţine că de respectivul proces se ocupa celălalt jurist)! Nu am nicio datorie faţă de nimeni”.

Referitor la posibila plângere penală împotriva sa, Horia Sabo a replicat: „Omul are zeci de plângeri penale către toată lumea. Cred că este procesoman. Într-adevăr, am o firmă în insolvenţă, n-am ascuns asta niciodată, se mai întâmplă, dar sunt acţionar în mai multe societăţi comerciale. Din păcate, nu pot mulţumi pe toată lumea, deşi mi-aş dori asta”.

Explicaţia directorului general de la CSM Politehnica Iaşi pentru modul în care ar fi obţinut comisioane din subcontractarea de lucrări câştigate în construcţii a fost următoarea: „Sunt asociat în afaceri cu un om foarte respectat în ţara asta. Dacă vorbim de Antrepriză generală veţi vedea că este un concatenor, un concentrator al resurselor disponibile pe piaţă pe care le foloseşte în interesul unui beneficiar”.

Având în vedere cele semnalate, Stelian Nicolae Lucian se pregăteşte pentru participarea la un concurs, în timp ce Horia Sabo are, printre altele, de plătit salariile la CSM Politehnica Iaşi în contul lunii august... Dragoş GAŞPAR

 

SABOtaj în Copou: a început şicanarea jucătorilor!

 

Cheltuieli de zece ori mai mari cu oamenii lui Horia Sabo decât sponsorizările aduse de ei la CSM Politehnica Iaşi!

 

 

Ordin de la Horia Sabo în Copou: cinci puncte în următoarele trei etape!

 

 

Ritual modificat la CSM Politehnica Iaşi!

 

Am desluşit o primă clauză din asocierea CSM Politehnica Iaşi - Horia Sabo! Fotbaliştii lui Stoican ar trebui să fie încântaţi!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei