UPDATE Fapte, nu vorbe! Penicilina Iaşi - CSU Medicina Tg. Mureş 2-3
Dimensiune font:
După ruşinoasa înfrângere suferită miercuri la Craiova (2-3 cu SCMU, ocupanta locului 10 în ierarhia de douăsprezece grupări), Penicilina Iaşi (locul 9, cu 19 puncte) primeşte astăzi în Sala Polivalentă, de la ora 17:30, după prima zi a Campionatelor Naţionale de judo pentru seniori, vizita voleibalistelor de la CSU Medicina Tg. Mureş, formaţie clasată pe locul 6, la egalitate de puncte, 33, cu Ştiinţa Bacău, ocupanta poziţiei 5. Diferenţa de valoare înclină net în favoarea oaspetelor, care nici nu concep să piardă vreun punct în meciul contând pentru antepenultima etapă a returului.
Şi antrenorul Penicilinei, experimentatul Dan Gavril, este conştient de valoarea formaţiei oaspete, dar îşi propune să câştige întâlnirea. „La această oră, lotul echipei oaspete este superior valoric Penicilinei. Noi vom juca la victorie, la fel cum am făcut de fiecare dată. Şi cum meciurile din campionat nu seamănă unul cu celălalt, sper să jucăm mai bine decât adversarele noastre şi să obţinem un rezultat bun. Spun aceasta pentru că lotul s-a închegat şi cred că fetele vor avea evoluţii tot mai bune”, a declarat Gavril.
Alte jocuri importante pentru configuraţia părţii a doua a clasamentului sunt Universitatea Cluj (locul 11, cu 10 puncte) - Unic Piatra Neamţ (locul 8, 20 puncte) şi CSM Lugoj (locul 7, 24 puncte) - SCMU Craiova (locul 10, 14 puncte). D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau