Finală „observată” de un ieşean!
Dimensiune font:
Timişoara Saracens a câştigat finala SuperLigii învingând cu scorul de 21-15 (12-8) pe CSM Ştiinţa Baia Mare, într-o partidă disputată sâmbătă seara pe Stadionul naţional „Arcul de Triumf” din Capitală, partidă al cărei observator a fost ieşeanul Bogdan Budişteanu. Titulari în echipa campioană au fost şi ieşenii Drenceanu şi Neculau, în timp ce pe banca de rezerve au luat loc D. Lazăr şi Simionescu. Bănăţenii au reuşit astfel să intre în posesia trofeului pentru al treilea an consecutiv, după ce în ediţiile anterioare i-au avut adversari în ultimul act al competiţiei tot pe maramureşeni. Cu acest succes, Timişoara Saracens păstrează titlul în Banat după un sezon în care a ratat celelalte trei obiective: Cupa Regelui, Cupa României şi calificarea în grupele Challenge Cup. CSM Ştiinţa Baia Mare, care-l va avea din sezonul viitor antrenor pe argentinianul Mario Alejandro Canale, intră în posesia medaliilor de argint, şi se mulţumeşte în actuala stagiune cu trofeul Cupa Regelui. În finala mică, disputată sâmbătă tot pe stadionul „Arcul de Triumf”, CSA Steaua s-a impus cu scorul de 23-22 în faţa celor de la CSM Bucureşti. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau