Începe Cupa Municipiului Vaslui
Dimensiune font:
De astăzi până sâmbătă, Sala Sporturilor din Vaslui găzduieşte un turneu devenit deja tradiţional, la care participă şapte echipe din România şi Olympus Chişinău, din Republica Moldova. Organizatorii de la HC Vaslui au mai invitat pe Ştiinţa Bacău, Bucovina Suceava şi Minaur Baia Mare, care au fost repartizate în grupa I, CSM Călăraşi, echipele bucureştene Steaua şi Dinamo, dar şi Olympus Chişinău, în grupa a II-a.
Echipa gazdă, pregătită de Leonard Bibirig, şi-a propus ca această competiţie să-i aducă cristalizarea formulei de echipă cu care va aborda campionatul Ligii Naţionale, oferirea de mai multă încredere în propriile forţe ale jucătorilor în compania unor alte formaţii de primă divizie şi nu în ultimul rând popularea cât mai serioasă a tribunelor Sălii Sporturilor. „Spectatori mulţi am avut noi şi în Divizia A, dar acum este altceva, deoarece handbalul vasluian a revenit în elită după exact un deceniu şi jumătate. Avem nevoie de susţinerea suporterilor, pe care îi aşteptăm în număr cât mai mare la sală, deoarece suntem o nou-promovată care poate creşte mai uşor simţind căldura şi încurajările fanilor”, a spus prof. Liviu Gugleş, directorul tehnic al HC Vaslui.
Prima zi a turneului programează următoarele meciuri: Olympus - Steaua (ora 14:00), Minaur - Bucovina (15:45), CSM Călăraşi - Dinamo (ora 18:00) şi HC Vaslui - Ştiinţa (ora 20:00), mâine fiind programate alte două runde de meciuri. Sâmbătă sunt programate meciurile de clasament, între echipele situate pe aceleaşi locuri în cele două serii. Liviu SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau