Învăţaţi badminton de la fosta campioană Alina Popa!
Dimensiune font:
Badmintonul poate fi considerat şi acum un sport al copilăriei. Două rachete, un fluturaş şi o palmă de pământ, de preferat cât mai plată. De atât este nevoie pentru ca fluturaşul să zburde în voie dintr-o rachetă în alta, plăcerea fiind cu atât mai mare cu cât „aripioarele” sale nu sunt frânte de nepriceperea celor care mânuiesc rachetele. Lovitura de drepta este de bază, deoarece cu reverul greu veţi vedea că se va descurca cineva care nu a învăţat badminton cu un antrenor sau care nu este un talent ieşit din comun.
Pentru a căpăta însă deprinderile necesare unor lovituri corecte este de ajuns să învăţaţi badminton de la fosta multiplă campioană naţională Alina Pieptu Popa, cu ani în urmă dominând România sub îndrumarea prof. Nicolae Oloeriu la CS Politehnica-Liceul Naţional Iaşi. Acum a ajuns Alina să ducă mai departe la CS Preventis ce a început la Iaşi prof. Oloeriu în anii ’80, iar copiii care vor să înveţe cu ea badminton pot merge la sala Liceului „Miron Costin”, una dintre puţinele şcoli din Iaşi, dacă nu cumva chiar singura, care a acceptat în sală marcaje şi pentru badminton.
„Este o mare provocare pentru copii să poată nimeri fluturaşul atunci când se joacă în faţa blocului, pe plajă sau în oricare alt loc. După ce capătă însă deprinderile necesare devine chiar distractiv pentru ei. Badmintonul este considerat între primele trei sporturi ca şi complexitate datorită abilităţilor pe care le reclamă, dintre care amintesc doar viteza de reacţie, precum şi sprinturile şi opririle foarte bruşte. Nu dezvoltă doar abilităţile fizice, este un sport în care trebuie să gândeşti foarte mult. Dinamica fiind extrem de complexă trebuie să fii capabil să iei decizii foarte rapide”, a menţionat Alina Popa, după care a adăugat: „Este bine ştiut că timpul alocat mişcării şi exerciţiilor sportive de către copii tinde să scadă în favoarea sedentarismului provocat de calculator şi televizorul, cu consecinţe nefaste, indiscutabile pentru sănătatea fizică şi psihică. Această situaţie este cauzată în mare parte şi lipsei de alternativă la sedentarism, iar lipsa de alternativă este în primul rând din cauza necunoaşterii existenţei unei astfel de oportunităţi cum este de exemplu practicarea badmintonului”. Dragoş GAŞPAR
DE CE BADMINTON?
Acest sport dezvoltă o multitudine de abilităţi fizice, importante pentru copiii de vârstă şcolară, dintre care enumerăm:
-
coordonarea mână-ochi, stimulează atenţia
-
prinderea şi aruncarea
-
mobilitatea, echilibrul şi balansul
-
viteza şi agilitatea – abilitatea de a schimba rapid direcţia de deplasare
-
rezistenţa
-
abilităţi pentru a realiza sărituri şi aterizări
-
luare unor decizii rapide.
Informaţii suplimentare puteţi afla chiar de la Alina Popa la numărul de telefon 0730044313 sau la adresa de E-mail alinapopa.preventis@gmail.com.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau