Misiune imposibilă pentru Poli Naţional Iaşi
Dimensiune font:
Baschetbalistele de la Politehnica Naţional, pregătite de antrenorul Ovidiu Stochici, au astăzi o misiune imposibilă în sala campioanei en-titre a României, Sepsi Sf. Gheorghe, în meciul contând pentru penultima etapă a returului. Formaţia gazdă ocupă prima poziţie şi în clasamentul la zi, suferind doar o înfrângere în cele şaisprezece meciuri susţinute. La polul opus o găsim pe formaţia ieşeană cu doar o victorie în cont şi o singură străină în lot, americanca Simmons, dar cu obiectivul de a progresa de la joc la joc.
Penultimul antrenament
Baschetbaliştii de la Politehnica Iaşi, pregătiţi de antrenorii Ioannis Tsirogiannis şi Viorel Nănescu, au ajuns înaintea penultimei etape a Grupei 3 din faza preliminară a Ligii I şi vor evolua mâine, în deplasare, cu Phoenix 2 Galaţi. Problema calificării la faza semifinală fiind deja rezolvată, acolo urmând să se prezinte alături de Cuza Sport Brăila şi de primele două formaţii cu drept de promovare din celelalte două grupe, partida va constitui pentru studenţi un bun antrenament şi o bună ocazie de a mai încasa o primă de victorie.
Toate gândurile se îndreaptă aşadar spre partidele fazei semifinale şi spre turneul final de promovare, urmând a fi definitivat lotul cu care vor fi atacate amintitele confruntări. Din păcate, după o viaţă pusă în slujba Politehnicii, Ionuţ Hurjui, revenit după câteva luni petrecute în străinătate, n-a fost păstrat în lot, ca şi basarabeanul Golovco. Al doilea străin alături de americanul Jones va fi ori Siladi, ori un american de 2,06 metri înălţime. La începutul săptămânii s-a prezentat la antrenamente fundaşul Szekely (fost la BC Timişoara), alţi trei jucători - Roşu, Bratoloveanu şi Neagoe - urmând să fie păstraţi pentru restul sezonului. Toţi patru au însă peste 20 de ani, iar în lotul pentru un meci pot fi reţinuţi doar 6 jucători de amintita vârstă. De regulă două din ele sunt ocupate de jucătorii străini, iar în lotul Politehnicii peste 20 de ani au şi Nicolae, Amarghioalei, Rotariu, Popovici şi Pădineanu
Citeşte şi Penicilina nu mai joacă sâmbătă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau