Nemții revoluționează fotbalul: fanii din tribune vor beneficia de o aplicaţie pentru a vedea deciziile VAR

Fotbal -VAR-in-Liga-1

Dimensiune font:

| 17-10-2023 22:12

O aplicaţie pentru telefoanele mobile privind deciziile VAR va fi disponibilă pentru spectatorii de pe stadioanele germane cel mai devreme în a doua partea a sezonului din prima ligă germană de fotbal - Bundesliga, transmite DPA, conform Agerpres.
Fanii se plâng de mult timp că nu sunt puşi la curent cu deciziile VAR din stadion, în timp ce telespectatorii pot vedea ce au de revizuit arbitrii. În unele arene există doar un ecran uriaş unde sunt anunţate deciziile, dar alte stadioane nu beneficiază de aceste facilităţi.

 

''Suntem de acord că o aplicaţie pentru spectatorii de pe stadion poate fi un instrument. Faza de idee pentru aceasta a fost finalizată, suntem acum într-o fază de planificare şi ne întrebăm cum poate reuşi implementarea. Standardul de aur ar fi ca spectatorii şi telespectatorii să vadă aceleaşi imagini în situaţiile în care intervine VAR. Fanii din tribune ar trebui să fie la acelaşi nivel cu cei din faţa televizoarelor'', a declarat pentru DPA fostul arbitru Jochen Drees, care acum lucrează pentru Federaţia germană de fotbal (DFB).
 

 

 

Drees a adăugat că mai trebuie clarificate o serie de probleme care ar putea întârzia aplicaţia, cum ar fi restricţiile privind drepturile media. El vrea ca aceleaşi imagini să apară în aplicaţie, ca şi la televizor, astfel ca nimeni să nu rateze ceva şi fanii să nu petreacă prea mult timp pe mobilele lor.

 

Un alt proiect al DFB este de a urma exemplul din Anglia şi să se facă publice comunicările verbale dintre arbitri şi cei din camera VAR.

''Sunt optimist că această inovaţie ar putea fi folosită înainte de sfârşitul acestui sezon. Suntem relativ departe în a ne gândi la conţinut'', a mai spus Drees, care recunoaşte că problemele de confidenţialitate încă mai trebuie analizate. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Un suporter al României a alergat 1400 de kilometri de la București la Munchen pentru a ajunge la meciul naționalei
17/06/2024 20:52

Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările Romaniei la EURO 2024 in provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franta, din 2016, cand parcurge distanta dintre Roma ...

Marcel Ciolacu, bucurie de nedescris în tribune la România cu Ucraina: A trăit meciul ca un suporter
17/06/2024 18:57

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj imediat după finalul meciului Romania-Ucraina, de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Mandru să fiu alături de echipa natională a Romaniei si de supo ...

Gafa uriașă a ucrainenilor înaintea meciului cu România de la Euro 2024: Au pângărit drapelul național
17/06/2024 18:31

Romania conduce, la această oră, cu trei goluri in meciul disputat cu Ucraina in faza grupelor Euro 2024. Meciul din grupa E a inceput la ora 16.00. Echipa natională de fotbal a Romaniei a invins luni la Mu ...

Ce debut! România – Ucraina 3-0!
17/06/2024 18:29

Ca pe vremuri, pe cand era antrenată de Iordănescu senior, asa a evoluat, ieri, Romania, in debutul său la Campionatul European de Fotbal, din Germania! Pe un stadion Allianz Arena, luat cu asalt de suporte ...

Pas important spre Liga a III-a! Pro Sport Vârfu Câmpului – ACS USV Iași 1-2 (1-0), în manșa-tur a barajului de promovare!
17/06/2024 08:29

ACS USV Iasi, formatia de fotbal a Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi, a castigat duminică mansa-tur a barajului de promovare in Liga a III-a. Campioana Ligii a IV ...

Euro 2024: Jude Bellingham, decisiv pentru Anglia – Victorie la limită cu Serbia
17/06/2024 00:00

  Jude Bellingham si fanii Angliei.   Anglia nu a impresionat in primul meci disputat la Campionatul European din Germania, dar selectionata lui Gareth Southgate a obtinut o victorie impo ...

 Poli Iași se pregătește de un nou sezon de SuperLigă
16/06/2024 21:59

Centrată mai mult pe calitate, decat pe cantitate – veche meteahnă printre managerii clubului din Copou - noua perioadă de achizitii a Politehnicii pare să ofere elementele necesare unui sezon linisti ...

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania
16/06/2024 18:19

  Euro 2024 este cea de-a 17-a editie a turneului final organizat de UEFA. Se va desfăsura intre 14 iunie si 14 iulie in Germania. Asteptarea a luat sfarsit, iar Campionatul European a sosi ...

 România - Ucraina, meci al ambițiilor uriașe, pe Allianz Arena
16/06/2024 06:06

Desi a inregistrat unul dintre cele mai spectaculoase debuturi din istorie, cu 16 goluri in primele 4 partide, Campionatul European, desfăzurat in Germania, isi caută incă surprizele. Pană acum, favoritele ...

După 16 ani, Iașul este reprezentat la barajul de promovare în Liga a III-a! ACS USV Iași joacă duminică pe terenul campioanei Botoșaniului!
15/06/2024 10:38

După saisprezece ani, Iasul a castigat din nou Liga a IV-a a judetului si isi propune să promoveze in al treilea esalon fotbalistic autohton. ACS USV Iasi, formatie pregătită de antrenorul-jucător Eduard S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei