Pe scurt

default

Dimensiune font:

| 22-04-2016 03:34

Niculescu pierde la Kvitova după ce a ratat trei mingi de meci
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de cehoaica Petra Kvitova, numărul 7 mondial, cu 2-6, 7-6 (5), 6-2, ieri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 693.900 dolari, după ce a ratat trei mingi de meci. Niculescu a reuşit un prim set aproape perfect, adjudecat cu 6-2, dar apoi Kvitova, a cincea favorită, a început să joace din ce în ce mai bine şi a condus cu 5-2, ratând o minge de set. Monica a avut o revenire formidabilă şi a întors scorul la 6-5, ratând pe serviciul său nu mai puţin de trei mingi de meci. Kvitova, care s-a salvat după câteva lovituri de senzaţie, a reuşit să ducă apoi setul în tiebreak, unde s-a impus cu 7-5. În decisiv, Niculescu s-a arătat afectată din punct de vedere psihologic de şanse irosite şi a cedat cu 2-6. Niculescu (28 ani, 31 WTA), învinsă după două ore şi 42 de minute de joc, va primi un cec de 8.590 euro şi 55 de puncte WTA. Niculescu şi Kvitova (7 WTA) s-au mai întâlnit până acum de două ori, românca învingând în 2013 la Eastbourne, cu 6-4, 6-1 în primul tur, iar Kvitova anul acesta, în Fed Cup, cu 6-3, 6-4, la Cluj-Napoca.
MMA va fi recunoscut oficial ca ramură de sport
Reprezentanţii artelor marţiale mixte (MMA) din ţara noastră aşteaptă în perioada următoare recunoaşterea acestei ramuri sportive din partea Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS). ”Cu două luni înainte de Campionatul Mondial de MMA din Las Vegas, după aproape trei ani de la demararea procesului de recunoaştere oficiale a practicării ramurii de sport arte marţiale mixte - MMA, iniţiatorii acestui proces aşteaptă dintr-o clipă în alta primirea ordinului de recunoaştere din partea Ministerului Tineretului şi Sportului”, se arată într-un comunicat. În România sunt peste 40 de cluburi, în cel cel puţin 20 judeţe, care practică acest sport, iar numărul de practicanţi se apropie de 1.000, dintre care cel puţin 200 îl practică în regim de performanţă.
TAS, ultima şansă pentru Dinamo
FC Dinamo doreşte să obţină o derogare pentru a putea participa în ediţia 2016-2017 a cupelor europene, deşi, pentru acest lucru, regulamentele în vigoare prevăd că un club trebuie să iasă din insolvenţă până la data de 1 iunie în anul precedent. Gruparea alb-roşie a încheiat procedura de insolvenţă la 24 septembrie 2015. „Facem eforturi mari pentru a obţine dreptul de a juca în cupele europene. Ar fi frumos şi pentru România, şi pentru jucătorii noştri, şi pentru mine să putem juca în Europa. De aceea fac un apel la domnul Burleanu, la domnul Duru, care uneori e dur, să înţeleagă că ăsta e sport. Iar dacă poţi să ajuţi, să facem noi eforturi dacă există o portiţă, nu să stăm la mila altora, să mergem cu memorii pe la TAS. Acum mai este doar TAS-ul, unde sunt şanse mari. Nu pot să uit ce a zis domnul Mureşan de la Cluj. A zis că CFR are şanse să joace în cupele europene, chiar dacă e în insolvenţă. şi dânsul are mare experienţă. Noi urmăm calea aceea. Dacă mai e o portiţă la TAS, atunci mergem şi la TAS. Dar şi la noi, la federaţie, sunt probleme”, a spus Rednic.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei