Renasc speranţele pentru transferul lui Bud
Dimensiune font:
Ieri a fost cea de-a doua zi alocată vizitei medicale pentru fotbaliştii de la CSMS Iaşi. Ca şi marţi, n-au existat surprize neplăcute, singurul care a rămas neverificat de medici fiind Onduku. Despre el se ştia încă de la reunirea de luni că are probleme cu viza, preşedintele Florin Prunea menţionând că mai durează câteva zile până când şi fotbalistul nigerian va reveni la antrenamentele conduse de marţi de antrenorul Nicolo Napoli.
Puţine veşti din păcate în privinţa jucătorilor cu care CSMS vrea să se întărească pentru a scăpa de retrogradarea din Liga I. Singurul nume pe care Prunea îl poate dezvălui a rămas cel al lui Bud. „Bud trebuie să îşi rezolve mai întâi problemele cu clubul său (n.r. - Milsami Orhei) şi apoi aşteptăm un răspuns din partea sa. Există ceva speranţe că ar putea deveni jucătorul nostru”, a declarat Prunea.
Nici în privinţa transferului lui Alexandru Creţu, ofertat de Astra, Dinamo şi Steaua, n-a mai fost făcut vreun pas concret, CSMS Iaşi continuând să solicite 500.000 de euro în schimbul jucătorului de 22 de ani. „Creţu este la antrenament, îşi vede liniştit de treabă. Pentru el nu mai avem nicio ofertă oficială, doar discuţii de tatonare”, a precizat preşedintele de la CSMS.
De menţionat că preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a confirmat că echipa campioană este interesată de jucătorul care are contract cu Iaşul până în 2017, în timp ce Narcis Răducan, managerul general al Astrei Giurgiu, ne-a declarat marţi că oferta formaţiei sale pentru Creţu „rămâne valabilă”, deşi Prunea anunţase acum câteva zile că a refuzat propunerea giurgiuveană de 200.000 de euro. „Dacă Iaşul îşi schimbă poziţia atunci îl transferăm imediat pe Creţu”, a mai spus Narcis Răducan. D.GAŞPAR
„Bud trebuie să îşi rezolve mai întâi problemele cu clubul său şi apoi aşteptăm un răspuns din partea sa. Există ceva speranţe că ar putea deveni jucătorul nostru”
Florin Prunea,
preşedinte CSMS Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau