România - Elveţia, de la ora 19:00. Schimbări în primul 11. Echipele probabile
Dimensiune font:
Anghel Iordănescu a pus la punct ultimele mici detalii înainte de al doilea meci al grupei, cu Elveţia. Torje şi Keşeru sunt aşteptaţi să fie titulari miercuri.
După o partidă epuizantă din toate punctele de vedere, cu Franţa, staff-ul tehnic al României pare să fi reuşit să îi aducă pe jucători la nivelul optim din punct de vedere fizic şi moral.
"Am revăzut partida cu Franţa de 3 ori. În linii mari, primul "11" e deja conturat. În funcţie de antrenamentul de azi, în această noapte vom lua decizia finală", a spus Iordănescu în conferinţa de presă de miercuri după-amiază.
Tehnicianul primei reprezentative se gândea la trei posibile schimbări, însă ultimele indicii ne arată că se va rezuma la doar două modificări faţă de meciul cu Franţa: Torje în locul lui Adi Popa şi Keşeru pentru Florin Andone.
Avantajele lui Torje
"Motoreta" Stelei nu a ajutat în niciun fel ofensiva în partida cu Franţa, însă acest lucru s-a datorat şi faptului că a avut sarcini preponderent defensive. Susţinerea şi dublarea lui Săpunaru a fost obiectivul său primordial, din acest motiv Iordănescu preferându-l în detrimentul lui Torje în formula de start.
Acum, fostul mijlocaş al lui Dinamo ar putea primi o şansă, mai ales că partitura pe care o vom interpreta va fi una mult mai ofensivă decât în confruntarea cu Payet&Co.
Keşeru, învingător în duelul Andone - Alibec
Deşi i-au lipsit realizările, Andone a arătat de ce în sezonul acesta a fost golgheterul lui Cordoba. A fost ca un ghimpe în coasta apărării adverse şi a fost la un pas să îl păcălească pe Koscielny, pe finalul primei reprize, când arbitrul nu a văzut intervenţia neregulamentară a fundaşului lui Arsenal.
Profilul lui de jucător se potriveşte perfect meciului cu Elveţia, echipă care are doi fundaşi centrali masivi, care pot fi păcăliţi uşor de un fotbalist rapid şi oportunist. Totuşi, având în vedere că a jucat constant la Cordoba, selecţionerul nu îl consideră apt atât de repede pentru un alt meci foarte intens. S-a văzut încă din a doua repriză cu formaţia din Hexagon că Florin Andone suferă la capitolul prospeţime, el fiind primul tricolor schimbat. Nu în ultimul rând accidentarea de la mână ar putea să fie un alt argument pentru care staff-ul tehnic să opteze miercuri pentru alt vârf.
Iniţial se părea că Alibec, un jucător în mare formă, capabil de execuţii speciale în momentele cheie ale partidelor, ar fi cel care să îi ia locul în primul "11" "spaniolului" din lot, însă scandalul în care a fost implicat atacantul Astrei l-a adus în pole-position pe Keşeru.
Şcolit ca fotbalist în Franţa, vârful lui Ludogorets este decis să facă un Euro mare, iar Iordănescu exact pe acest factor mizează: pe dorinţa atacantului de a demonstra, în ţara care l-a crescut ca fotbalist, că este un jucător de calitate.
Echipa probabilă a României
Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ - Pintilii, Hoban - Torje, Stanciu, Stancu - Keşeru
Atenţie la Xhaka şi Shaqiri!
Deşi a jucat în prima etapă din grupă, 1-0 cu Albania, din minutul 36 în superioritate numerică, Elveţia nu a reuşit o partidă foarte bună. Nu este exclus ca elveţienii să se fi relaxat şi să fi vrut să îşi conserve energia pentru disputa contra noastră, însă chiar şi aşa câteva lucruri merită menţionate.
În primul rând, apărarea echipei lui Petkovic este una extrem de nesigură, cu Schar un adevărat turn de control la fazele fixe, dar foarte rudimentar la baloanele pe jos. De asemenea, fundaşii laterial - Lichsteiner, dar mai ales Rodriguez - urcă foarte mult, astfel că se pot crea spaţii pentru noi.
Deşi are sarcini preponderent defensive, Granit Xhaka pare în acest moment cel mai important jucător al Elveţiei. Declarat omul meciului cu Albania, fotbalistul cumpărat în această vară de Arsenal este creierul echipei. Organizează excelent jocul, chiar dacă nu apare des la finalizare.
Ofensiva şi fazele fixe depind foarte mult de Shaqiri, un jucător capricios, care deserori iese din joc, dar care are întotdeauna capacitatea să inventeze ceva şi să facă diferenţa.
Potrivit site-ului oficial al UEFA, selecţionerul Petkovic pare în acest moment decis să înceapă partida cu România cu acelaşi prim "11" ca în confruntarea cu Albania, chiar dacă se discuta despre faptul că Embolo (care a intrat excelent în meci) ar putea fi surpriza Elveţiei pentru Iordănescu.
Echipa probabilă a Elveţiei
Sommer - Lichtsteiner, Schar, Djourou, Rodriguez - Behrami, Dzemaili, Xhaka - Shaqiri, Seferovic, Mehmedi.
Sursa: digisport.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau