Runda meciurilor egale
Dimensiune font:
Înghesuiala din programul Ligii I de fotbal face imposibilă concluzionarea în linişte a rundelor disputate dar, chiar şi aşa, putem spune că etapa a XXI-a a fost caracterizată de meciuri echilibrate, de unde şi multitudinea de egaluri, dar a adus şi două certitudini: Iaşul este pe val, după al patrulea succes consecutiv, iar FCSB (sau Steaua după unii autori) este pe tobogan.
Elevii lui Napoli au reuşit s-o întreacă, după un meci tacticizat, pe Astra Giurgiu, ieşenii arătând, din nou, o ambiţie ce poate fi dată ca exemplu. Liderul, în schimb, a pierdut fără drept de apel la Tg. Jiu, acolo unde un antrenor fără o carte de vizită impresionantă i-a motivat foarte bine pe elevii săi.
Modeste meciurile de la Botoşani, gazdele acuzând o perioadă mai puţin fastă, şi Chiajna, partidă de la care se aştepta ceva mai mult, mai ales de la oaspeţi. Nici în Giuleşti nu a fost un meci mare, cele două formaţii părând mulţumite cu un rezultat egal. În Ştefan cel Mare, Ceahlăul a dat o replică bună unui Dinamo care încă nu ştie ce vrea, dar gazdele au profitat de naivitatea foarte tinerilor nemţeni şi s-au impus. Feroviarii clujeni, după lovitura primită de la TAS, au depus armele, ei fiind întrecuţi, pe teren propriu de „copiii” lui Hagi. Ca şi ieşenii, braşovenii au mai adăugat trei puncte la zestrea din ierarhie şi încearcă să iasă din zona nisipurilor mişcătoare, măcar ca punctaj, dacă financiar nu se poate.
De partea cealaltă, „U” Cluj nu-şi revine, chiar şi în condiţiile în care au un alt antrenor. Craiovenii, în schimb, nu au teren şi lucrul acesta i-a cam încurcat, dând speranţe medieşenilor. Multe egaluri, cum spuneam, dar nici nu poţi răsufla bine că se schimbă lucrurile, pentru că a început etapa a XXII-a, ieri disputându-se primul său meci, ASA Tg.Mureş - FC Braşov, dar care s-a terminat după închiderea ediţiei. Mircea UNGUREANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau