Sport pe scurt
Dimensiune font:
Simona Halep, locul 3 WTA, câştigătoare a turneului de la Indian Wells, a fost nominalizată de site-ul oficial al WTA pentru titlul de jucătoarea lunii martie, alături de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, şi de spaniola Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA. Pe lângă titlul obţinut la Indian Wells, de categorie Premier Mandatory, cel mai important din carieră, Halep a ajuns în semifinalele turneului Miami Open, în care a fost învinsă de ocupanta locului 1 mondial, scor 6-2, 4-6, 7-5.
La rândul ei, Serena Williams a ajuns în semifinale la Indian Wells, dar nu a disputat meciul din această fază cu Simona Halep, din cauza unei accidentări. Ulterior, sportiva americană s-a impus în finala turneului Miami Open, în faţa celei de-a treia nominalizate, Suarez Navarro, scor 6-2, 6-0. Fanii pot vota jucătoarea lunii martie până mâine. I.TÂRNOVEANU
Campionii sabiei şcolare
Sportivele de la CSS „Unirea” Iaşi, pregătite de antrenorul Radu Tofan, au dominat copios ediţia din acest an a Campionatului Naţional Şcolar de sabie. Bianca Lucache a devenit campioană naţională după ce a câştigat finala susţinută cu colega sa, Daria Stărică, în timp ce Adina Şindilariu a intrat în posesia medaliei de bronz. De menţionat şi locul 8 ocupat de Elena Rădeanu. Cum era de aşteptat, întrecerea pe echipe a avut o favorită certă, cele patru sportive de la „Unirea” ducând Iaşul pe primul loc. La individual masculin, Victor Coşman şi Zachary Lang au cucerit, ex-aequo, medaliile de bronz, Adrian Apostol s-a clasat al cincilea, iar Matei Cidu al optulea, în timp ce echipa alcătuită din cei patru sabreri menţionaţi a devenit vicecampioană naţională. D.GAŞPAR
Amical internaţional în Copou
Terenul sintetic din Complexul „Emil Alexandrescu” din Iaşi a găzduit partida amicală dintre Navobi şi Zaria Bălţi (Republica Moldova) încheiată cu 10-1 (3-0) în favoarea gazdelor. Pentru Navobi au înscris Plăcintă (4 goluri), Raduc (două), Foia, Gheorghiţă, Gangal şi Ciubotariu. Echipa ieşeană va juca mâine în etapa a XIII-a a Ligii I, în deplasare la Fălticeni. I.TÂRNOVEANU
Begu avansează
Irina-Camelia Begu, locul 36 WTA şi favorită 13, s-a calificat în turul doi la turneul de la Charleston (SUA), dotat cu premii totale de 731.000 de dolari. Begu a trecut în runda inaugurală de Laura Siegemund (Germania, locul 144 WTA), scor 6-2, 7-6 (5), după două ore de joc. În turul doi, Begu va juca în compania sportivei Iaroslava Şvedova, din Kazahstan, locul 78 mondial. Pentru calificarea în turul doi la Charleston, Begu va primi 30 de puncte WTA şi 4.440 de dolari. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau