Un ieşean provoacă fiori elitei mondiale
Dimensiune font:
Grand-Prix-ul de tir „Liberation 2017”, desfăşurat la Plzen, are o tradiţie de 48 de ani şi adună la startul său cei mai buni seniori ai lumii. Printre aceştia s-a amestecat, în premieră, şi juniorul ieşean Dragomir Iordache, pregătit de antrenorul Mihai Axinte la CS Politehnica. Prezenţa sa n-a fost deloc întâmplătoare, Dragomir fiind cel mai bun trăgător român al Federaţiei de specialitate în anul 2016, precum şi cel mai bun sportiv al Iaşului, tot anul trecut.
Puşcaşul ieşean s-a prezentat în ambele probe de glonţ şi a demonstrat că se află deja la un nivel care i-ar permite să se confrunte mai des cu cei mai buni sportivi ai lumii. „În proba de 60 focuri culcat, Dragomir a acumulat 624,2 puncte şi s-a situat la doar 1,3 puncte de finala competiţiei! Menţionez că doar cu două săptămâni în urmă el reuşise 627,7 puncte, rezultat cu care a corectat recordul naţional de seniori. Dacă la 60 focuri s-a clasat al 21-lea (n.r. - din 158 de participanţi), în proba de 3x40 focuri a ocupat locul al treisprezecelea (n.r. - din 131 de concurenţi). A acumulat 1.171 de puncte şi s-a aflat la patru puncte de intrarea în finala de 8, însă rezultatul amintit reprezintă un nou record naţional de seniori şi, implicit, de juniori”, a declarat antrenorul Mihai Axinte.
În schimb, Alin Moldoveanu, de la CS Omega Tehnoton Iaşi - Dinamo Bucureşti, s-a clasat pe locul 41 în proba de puşcă 10 metri aer comprimat, cu 619,2 puncte, la 5,7 puncte de calificarea în finală. D. GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau