Vrem punct(e) şi din deplasare
Dimensiune font:
Ultimul meci al etapei a V-a a SuperLigii este programat astăzi, la Bucureşti, între Dinamo şi Politehnica Iaşi, formaţie pregătită de antrenorii George Sava, Cosmin Raţiu şi Ioan Iftode. Echipa gazdă (locul 4 în clasamentul de şapte grupări, cu 6 puncte) se prezintă după ce a stat degeaba runda trecută, în timp ce studenţilor (locul 3-4, cu 9 puncte, la egalitate cu Timişoara, campioana en-titre) încă le mai pare rău că n-au înscris şi al patrulea eseu în concludentul succes consemnat în compania Universităţii Cluj, meci în care am asistat la o nouă primă repriză de senzaţie din partea Politehnicii, totul culminând cu faza de la al doilea eseu ieşean, pe care, aşa cum am mai scris, o considerăm cea mai frumoasă văzută vreodată pe Stadionul „Tepro”!
Sava se confruntă însă cu o nouă serie de indisponibilităţi pentru jocul de astăzi, în afară de Călugăreanu, Golubenco şi Barbu urmând să absenteze, tot din motive medicale, Vaman şi Semisi, titulari în disputa cu Universitatea. Nu va juca nici Ilie, suspendat pentru trei etape în urma unei sesizări după meci a unui oficial clujean, deşi în timpul disputei n-a fost pedepsit de arbitru, el urmând să fie înlocuit cu Druşcă. După două etape de pauză, revine Prins în echipă, dar nu ca aripă, ci pe post de centru, fiind preferat lui Văcaru. Poate contrar aşteptărilor, Plai va privi de pe banca de rezerve prima parte a meciului, locul său la deschidere fiind luat de fundaşul Bezuidenhout, pentru ca numărul 15 pe tricou să fie purtat de F. Neagu, cel care a jucat foarte puţin până acum.
Dar iată formula în care Politehnica va aborda întâlnirea cu Dinamo: Bălan, Butnariu, Sasu - Toader, Raţiu - Ntozakhe, Druşcă, N. Moa - Moroşan, Bezuidenhout - A. Moa, Mihai - Taljaard, Prins - F. Neagu. Rezerve vor fi Orghianu, Chiriac, Dorogan, Niţă, Pâslaru, Rusu, Plai şi Curcan.
„Încă suntem o echipă mică, la început de drum. Nu avem deocamdată mentalitate de învingători, asta se câştigă în timp. Dacă jucători noştri vor fi în stare să-şi depăşească limitele, atunci ne vom putea propune un rezultat favorabil. Sperăm să reuşim un joc spectaculos”, a declarat George Sava. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau