7 obiecte obișnuite care îți pot salva viața într-o situație de urgență

default

Dimensiune font:

| 22-09-2018 09:26

 Când te confrunți cu o situație de urgență, reacția rapidă este, în cele mai multe cazuri, esențială. O minte ageră și prezența de spirit te pot scoate din multe încurcături și îți pot chiar salva viața.

De multe ori, când te afli într-o situație de urgență, e nevoie să improvizezi soluții cu ajutorul obiectelor pe care le ai în preajmă. Iată șapte lucruri pe care le folosim în viața de zi cu zi și care, într-o situație de urgență, ți-ar putea salva viața.

1. Brichetă din ambalajul gumei de mestecat

situație de urgență

Dacă te-ai rătăcit în pădure și trebuie să înnoptezi sub cerul liber, ți-ar fi foarte util un foc, la care să te încălzești. În cazul în care nu ai o brichetă sau chibrituri la tine, poți produce flacără cu ajutorul… ambalajului gumei de mestecat.

Cum trebuie să procedezi? În primul rând, taie o fâșie îngustă din ambalaj. Apoi, împăturește-o și taie-o pe diagonală. Când despăturești fâșia, ar trebui ca în centrul ei să se afle o porțiune îngustă.

Apoi, pune capetele fâșiei pe capătul negativ și cel pozitiv al unei baterii. Asigură-te că partea metalică, și nu partea de hârtie, a fâșiei atinge bateria. Gata! Vei obține o flacără.

Notă: Această metodă funcționează numai cu ambalajele care au o parte metalică (folie de aluminiu). De asemenea, folosește această metodă cu atenție, pentru a nu te arde.

2. Mască de protecție din cupa sutienului

situație de urgență

Până și un sutien poate fi folositor într-o situație de urgență. Dacă te afli în mijlocul unui incendiu, este foarte posibil să ai probleme respiratorii serioase din cauza substanțelor toxice eliberate în aer.

Într-un astfel de caz, cupa unui sutien poate fi folosită drept mască de protecție. Cele mai multe sutiene au o mărime potrivită pentru a acoperi nasul și gura, iar bretelele pot fi legate la ceafă, pentru a avea mâinile libere.

De asemenea, există de vânzare un sutien special creat pentru a fi transformat în mască de protecție. Sutienul poate fi desfăcut în două părți, pentru a fi folosit de două persoane.

Mai mult, acest sutien este prevăzut și cu un senzor de radiații. Desigur, într-o situație de urgență, ideal este să folosești o mască de gaze, care filtrează particulele toxice mult mai eficient.

3. Gheață cu care să aprinzi focul


Iată un lucru surprinzător de util într-o situație de urgență. Drumețiile pe timp de iarnă sunt plăcute, dar pot deveni periculoase dacă ești expus la temperaturi scăzute și vânt puternic.

În acest caz, este esențial să faci un foc, care să-ți țină de cald. Deși pare surprinzător, poți face acest lucru folosind… gheața.

În primul rând, găsește cea mai curată gheață disponibilă și rupe o bucată mare din ea. Apoi, folosind căldura mâinilor, dă-i forma unei lentile netede și rotunde. Folosește această lentilă ca pe o lupă, pentru a aprinde focul.

Sfat: Această metodă va fi eficientă doar dacă găsești gheață transparentă și dacă ziua respectivă este una însorită.

4. Utilă într-o situație de urgență: Folie de staniol care să-ți țină de cald

situație de urgență

Păstrarea căldurii corporale este esențială dacă vrei să supraviețuiești unei nopți reci. Dacă nu ai la tine suficiente haine, te poți încălzi învelindu-te cu o folie de staniol.

Staniolul îți va menține căldura corporală și nu o va lăsa să se risipească. Atenție: Staniolul se rupe ușor, deci manevrează-l cu grijă!

5. Absorbantele, pansament bun

situație de urgență

Absorbantele sunt făcute din vată de celuloză, care, în timpul Primului Război Mondial, a fost creată în SUA pentru a fi folosită drept vată chirurgicală.

Așadar, nu este surprinzător că, în ziua de azi, absorbantele pot fi folosite la bandajarea rănilor. Vata de celuloză este un absorbant de cinci ori mai bun decât bandajele de bumbac.

Deci, dacă te afli într-o situație de urgență și nu poți ajunge la un medic, absorbantele te pot ajuta să oprești sângerarea.

6. Pastă de dinți pentru a scăpa de mâncărimile cauzate de mușcăturile insectelor

situație de urgență

Pasta de dinți poate fi folosită pentru a calma iritațiile cauzate de mușcăturile de insecte. În situații de urgență, mai poate fi folosită pentru a trata bășicile.

Pasta de dinți poate pune capăt mâncărimilor și reduce umflăturile. În cazul bășicilor, aplică pasta de dinți peste acestea înainte de a te pune la somn.

De asemenea, pasta de dinți calmează arsurile minore, dacă este aplicată imediat după apariția lor.

Atenție: Folosește pasta de dinți doar pentru arsuri minore! În cazul arsurilor severe, pasta de dinți poate face mai mult rău decât bine.

7. Un tricou pentru a filtra apa

situație de urgență

Există mai multe feluri de a filtra apa dacă te afli într-o situație de urgență și ai acces doar la apă cu imporități (apă mâloasă, cu particule de nisip, de exemplu). Ia un recipient și umple-l cu apa murdară.

Taie o fâșie de material curat din tricoul tău și scufundă un capăt al materialului în apa murdară. Pune celălalt capăt într-un recipient gol, în care vrei să aduni apa filtrată.

Ține minte să păstrezi recipientul cu apă murdară la un nivel mai ridicat decât celălalt. După o vreme, vei vedea cum apa curată se scurge în recipientul gol. Desigur, această metodă are și un inconvenient: durează destul de mult.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei