A fost descoperit cel mai vechi stramos al omului: avea o gura uriasa si traia pe fundul marii
Dimensiune font:
Oamenii de stiinta au descoperit fosilele unui organism marin microscopic, considerat "cel mai vechi stramos cunoscut al omului", dar si al unui numar mare de alte specii.
Autorii descoperirii au anuntat ca fosilele acestei vietuitoare marine, care a trait in urma cu 540 de milioane de ani, sunt "deosebit de bine conservate".
Acest animal marin microscopic reprezinta cea mai veche veriga cunoscuta din lantul evolutiv care a dus la aparitia pestilor si - in cele din urma - a oamenilor.
Detalii despre aceasta descoperire, ce a fost facuta in provincia Shaanxi din centrul Chinei, sunt prezentate pe larg intr-un articol publicat in revista Nature.
Potrivit cercetatorilor, Saccorhytus reprezinta cel mai primitiv exemplu pentru o categorie de vietuitoare, denumita "Deuterostomia", care sunt stramosii comuni ai unui numar mare de specii, inclusiv ai vertebratelor (animale cu coloana vertebrala).
Vietuitoarele din specia Saccorhytus aveau dimensiuni de aproximativ 1 milimetru si se crede ca traiau in nisipul de pe fundul marilor.
Studiul a fost realizat de o echipa internationala, alcatuita din cercetatori din Marea Britanie, China si Germania.
Pana la acest studiu, savantii considerau ca fosilele din categoria Deuterostomia au reprezentat organisme care au trait in urma cu 510 sau 520 de milioane de ani. Ele incepusera deja sa se diversifice in vertebrate - grupul din care fac parte oamenii si stramosii lor - dar si in alte specii, precum stele de mare si arici de mare.
Deoarece speciile arata atat de diferit intre ele, a fost dificil pentru savanti sa determine felul in care arata stramosul lor comun.
Noul studiu sugereaza ca exemplarele ale caror fosile au fost gasite in China aveau corpuri simetrice, o caracteristica mostenita de multi dintre urmasii lor, inclusiv de oameni.
Saccorhytus erau acoperite si cu o piele subtire, relativ flexibila, si cu muschi, fapt care i-a facut pe oamenii de stiinta sa creada ca aceste vietuitoare se deplasau prin contractarea muschilor si reuseau sa inainteze pe fundul marii prin rasuciri succesive ale corpului.
Potrivit autorilor studiului, cel mai uimitor element al descoperirii consta in faptul ca organisme aveau o gura foarte mare in raport cu restul corpului. Saccorhytus se hraneau cel mai probabil prin inghitirea unor fragmente de vietuitoare marine sau chiar a unor alte creaturi marine mai mici.
Corpurile lor prezentau o structura conica, permitand apei pe care o inghiteau odata cu prada sa fie eliminata. Se crede ca acele structuri reprezinta o versiune timpurie a branhiilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau