Ce se întâmplă când eşti împuşcat în cap

Îl poţi vedea venind sau nu. Dar acest lucru chiar nu contează pentru că nu vei avea timp să reacţionezi, deoarece un glonţ poate atinge viteze de peste 975.36 m/s. Iar la o asemenea viteză, cu siguranţă nu vei mai avea timp să fereşti capul, să ţipi sau să pledezi pentru viaţa ta.

Rezistă cu stoicism, căci un glonţ primit în cap este mai vătămător şi mai letal decât unul primit în orice altă zonă vitală.

Glonţul cu numele tău pe el trece prin păr, prin piele şi prin muşchi, înainte de a-ţi zdrobi unul dintre cele opt oase craniene, al căror scop este să îţi păstreze creierul nevătămat. Dar aşa ceva nu se aplică în cazul de faţă, pentru că glonţul este mult mai puternic decât oasele. Intrarea micului proiectil în craniul tău va împrăştia calciul, fosforul, sodiul şi colagenul osului. Ca un suvenir de ”bun găsit”, vei primi o gaură circulară, mărginită de piele înroşită. De asemenea, distanţa constituie un factor important, deoarece cu cât eşti mai aproape, cu atât creşte riscul ca şi carnea să-ţi fie arsă de fumul şi praful armei.

Dar destul cu introducerile. Adevărata acţiune are loc mai adânc. Membranele ţesutului conjunctiv fibros care au un efect de amortizare internă sunt străpunse chiar înainte ca glonţul să-şi continue itinerariul către lichidul tău cefalorahidian. Acest lichid are rolul de a amortiza şocurile şi împreună cu alte câteva structuri iţi permite să te dai în carusele în parcurile de distracţii sau să dai din cap ca un rocker adevărat fără a suferi vreo leziune. Dar fiindcă ”sistemul tău de control” de aproape un kilogram şi jumătate este pe cale de a fi oprit din funcţiune, te pregăteşti de a da pentru ultima oară din cap pe o melodie rock. 

Glonţul călătoreşte prin craniul tău cu o viteză mai mare decât viteza cu care ţesuturile tale s-ar putea rupe. Asta înseamnă că glonţul împinge de fapt ţesuturile care îi stau în cale, întinzându-le până la punctul lor de rupere. Dar când este vorba de arme foarte performante, viteza cu care gloanţele se deplasează este atât de mare încât micul proiectil va ieşi din corpul tău înainte ca vreunul dintre ţesuturi să fie rupt.

Capacitatea de a procesa informaţii şi de a rezolva probleme? Ambele încetează când glonţul îţi intră prin cortexul prefrontal. Capacitatea ta de a indexa amintirile? S-a dus o dată cu hipotalamusul tău. Glonţul lasă în urmă o lungă cavitate temporară, iar când ruperea ţesuturilor are loc, acestea se vor întoarce înapoi precum un elastic spre locul unde au fost pentru prima dată lovite, dar nu îşi vor mai recăpăta poziţia iniţială. Imaginează-ţi cum funcţionează o uşă elastică fără toc ce se închide automat. Cam asta se va întâmpla şi cu ţesuturile tale atunci când unde de şoc le vor lovi.

După ce toate acestea se vor fi întâmplat, creierul sau altfel spus, axul tău central, se va prăbuşi. Micul proiectil a cauzat deja în creierul tău o ruptură de 10 ori mai mare decât diametrul său.

Dar, relativ vorbind, eşti chiar norocos dacă eşti împuşcat în cap. Dacă ai fi împuşcat în inimă, presiunea sanguină ar scădea rapid şi ar dura de la 10 până la 15 secunde pentru ca funcţiile creierului să îşi întrerupă activitatea. În acest răstimp ai putea să îţi scoţi arma, ai putea să-ţi rosteşti ultimele cuvinte sau să te gândeşti la situaţia neplăcută în care te afli. Dar un glonţ primit în creier duce la alt deznodământ. Creierul încetează a mai funcţiona aproape instantaneu. În doar o fracţiune de secundă, vei fi în barca luntraşului Charon.

 

 

Sursa:scientia.ro