Descoperire uluitoare despre comete. Ce se află pe suprafaţa lor
Dimensiune font:
Robotul spaţial Philae, deşi nu mai comunică în acest moment cu Terra, a realizat anterior o serie de fotografii şi măsurători, după ce a ajuns pe o cometă în noiembrie 2014, şi a arătat cercetătorilor că acel corp cosmic este acoperit mai degrabă cu un pietriş granulos şi dur, nu cu praf moale.
Cercetătorii europeni au sărbătorit o reuşită istorică, atunci când robotul Philae a coborât pe cometa 7P/ Ciuriumov-Gherasimenko - supranumită "Ciuri" - în noiembrie 2014, după o călătorie de 10 ani în spaţiu, la bordul sondei Rosetta.
După coborâre, Philae a făcut două salturi pe suprafaţa cometei şi s-a poziţionat într-o zonă lipsită de lumină, iar bateriile sale solare s-au descărcat la scurt timp după aceea. Totuşi, Philae a reuşit să colecteze o serie de date ştiinţifice fără precedent, despre care savanţii de la Centrul Aerospaţial din cadrul Agenţiei Spaţiale Germane (DLR) au spus că sunt "uluitoare". Un articol despre această descoperire va fi publicat vineri într-o ediţie specială a revistei Science.
"Experimentele realizate la faţa locului au dus la obţinerea unor date noi şi, uneori, surprinzătoare despre natura cometei", a spus Ekkerhard Kuehrt, expert în ştiinţe planetare din cadrul DLR, într-o declaraţie de presă, publicată joi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau