Încă mai evoluează oamenii?

default

Dimensiune font:

| 16-10-2012 15:14

Potrivit unui studiu publicat în data de 30 aprilie în "Proceedings of the National Academy of Sciences″ oamenii pot evolua chiar şi atunci când monogamia limitează potenţialul acestora de a procrea. Mai multe detalii, în continuarea articolului.

Un studiu  care a înrolat populaţia finlandeză din secolele 18 şi 19 sugerează că este posibil ca agricultura şi monogamia să nu fi oprit evoluţia umană.

 

Folosind consemnările  bisericii privitoare la numărul de căsătorii, naşteri şi decese din rândul a aproape 6.000 de persoane care au trăit în Finlanda în secolele XVIII şi XIX, o echipă internaţională de cercetători a demonstrat că abilitatea populaţiei de a se reproduce a variat suficient de mult încât selecţia naturală să poată să-şi urmeze cursul.

"Acesta este o exemplificare bună care confirmă cu dovezi solide" că oamenii încă mai au potenţialul de a evolua în vremurile moderne, a declarat Stephen Stearns, un biolog evoluţionist de la Universitatea Yale a cărui activitate a sugerat existenţa unui potenţial de a duce mai departe evoluţia umană dincolo de vremurile preistorice. Stearns, care nu a participat la acest studiu, a explicat faptul că datele extrem de convingătoare menţionate, în care cercetătorii au putut urmări evoluţia fiecărui individ de la naştere până la moarte, i-au ajutat pe aceştia să susţină argumentul care sprijină evoluţia.

Dacă oamenii ar putea continua să evolueze sau nu după adoptarea un stil de viaţă agrar, monogam este un subiect care a fost aprig dezbătut, a declarat co-autorul Alexandre Courtiol. Monogamia, de exemplu, limitează numărul de copii pe care oameni îi pot avea, reducând astfel variaţia succesului reproductiv în rândul indivizilor, în timp ce agricultura ajută oamenii să amortizeze  efectul presiunii de selecţie a mediului asupra oamenilor prin faptul că le permite acestora să stocheze alimente. Astfel oamenii monogami, fermieri au redus drastic potenţialul de evoluţie a explicat Courtiol. Cu toate acestea unii biologi consideră că aceşti factori nu ar suprima presiunile de selecţie completamente şi că oamenii continuă să evolueze şi astăzi.

Pentru a examina posibilitatea ca presiunea selectivă să continue să influenţeze biologia umană, Courtiol şi colaboratorii săi au examinat  o populaţie de finlandezi în perioada 1760 - 1849. Înregistrările detaliate ale bisericii din această perioadă le-au permis să urmărească fiecare persoană de la naştere de-a lungul tuturor căsătoriilor şi până la moarte şi să observe în acelaşi timp toate progeniturile lor de-a lungul drumului. Deoarece populaţia a fost în mod ferm monogamă, a explicat Stearns, cercetătorii au putut face conexiunile dintre copii şi părinţi, putând astfel estima cu acurateţe succesul reproducţiei. Cu cât variaţia numărului de descendenţi în rândul persoanelor este mai mare pentru generaţiile viitoare, cu atât mai susceptibilă este populaţia la presiuni selective cum ar fi boala.

Cu certitudine, Courtiol şi co-autorii au constatat că abilitatea de a se reproduce sau numărul total de copii pe care fiecare persoană i-a avut au fost destul de variate pentru a permite selecţia. Cercetătorii au analizat cele patru domenii care ar putea contribui la producerea unei schimbări: dacă persoana a supravieţuit până la maturitate sexuală (15 ani), dacă el sau ea s-a căsătorit, de câte ori şi numărul de copii din fiecare căsătorie şi au calculat cât de mult fiecare dintre aceşti factori au  influenţat abilitatea de a se reproduce  per ansamblu.

Nu este surprinzătoare constatarea cercetătorilor care indică faptul că numărul de copii pe căsătorie este puternic influenţat de abilitatea individuală. În plus, ei au dezvăluit faptul că  supravieţuirea este un factor chiar mai important, probabil deoarece finlandezii au înregistrat o rată mare a mortalităţii infantile şi a celei din rândul copiilor. În cele din urmă, numărul de căsătorii a avut tendinţa de a influenţa abilitatea de a reproduce la bărbaţi, dar nu şi la femei. Bărbaţii care s-au recăsătorit adesea au făcut-o cu o femeie mai tânără, capabilă să facă copii, crescând astfel propriul lor potenţial de a face copii. Femeile care s-au recăsătorit, pe de altă parte, de obicei au făcut acest lucru mai târziu în decursul vieţii, după ce perioada lor  reproductivă s-a încheiat, a afirmat Courtiol.

Datele sugerează că este la fel de bine posibil ca populaţia să fii evoluat. Caracteristicile care au  benefice pentru supravieţuire, cum ar fi rezistenţa la gripă, de exemplu, ar fi fost selectate pentru populaţie şi au devenit mai frecvente în rândul acesteia. Courtiol şi colaboratorii săi nu au măsurat nici o trăsătură specifică totuşi şi cu toate acestea pur şi simplu  au demonstrat potenţialul apariţiei selecţiei, nu faptul că aceasta a intervenit.

Şi nu este primul studiu care a relevat o astfel de dovadă. Iacov Moorad, un biolog evoluţionist de la Universitatea Duke şi colegii săi au publicat anul trecut un studiu care a urmărit populaţia de mormoni din Utah din secolul al XIX-lea. Acest studiu a sugerat faptul că numărul de căsătorii a influenţat puternic abilitatea  masculină de a se reproduce în această societate poligamă, în timp ce mortalitatea în copilărie pare să fi jucat un rol minor.

Mergând mai departe, combinarea acestor date cu tehnici moderne de genetică va oferi posibilitatea de a înţelege mai bine modul în care oamenii ar putea evolua în timp, a declarat Stearns. "Practic, ceea ce trebuie să reţinem în final este că natura noastră biologică fundamentală s-ar putea schimba."

 

Sursa:scientia.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei