ÎNSCENAREA APOLLO! Cum ne-au făcut americanii să credem că au ajuns pe Lună

 La 20 iulie 1969, Neil Amstrong punea piciorul său stâng pe praful lunar și devenea primul om care se plimba pe Lună. Din păcate, acest moment stelar al istoriei ar putea fi stricat de un detaliu deloc lipsit de importanță, dacă Bill Kaysing, un cunoscut autor de investigații, are dreptate.

 Bill Kaysing spune ca Amstrong ar fi făcut pasul gigantic pentru omenire nu la 240000 de mile deasupra Pământului, în arida Mare a Liniștii, ci la numai 90 de mile la nord de Las Vegas, într-un studiou de film ultrasecret.

După cum spune Kaysing, națiunea americană a fost trasă pe sfoară fiind făcută să creadă că Amstrong se zbenguie printr-un peisaj lunar real, când de fapt astronauții interpretau acest rol într-o sinistră producție guvernamentală ce poate fi calificată drept cel mai mare fals din toate timpurile. Potrivit lui Kaysing, teoria sa care a fost prezentată în expunere publică sub titlul – N-am mers nici o dată pe Lună, pune o serie de întrebări după cum urmează. 

În fotografiile cerului lunar, de ce nu se văd stele și de ce astronauții sunt extrem de evazivi cu privire la stele? Răspunsul, susține el, este că autorii decorului fabricat de NASA știau că nu ar fi putut prosti pe astronomii profesioniști cu un fundal stelar surogat.
Dacă suprafața Lunii era destul de pufoasă pentru o urmă de pas adâncă, de ce jetul rachetei propulsoare a vehiculului de aselenizare nu a provocat un crater profund?

De ce în fotografii nu există praf lunar pe picioarele vehiculului de aselenizare? Dacă Luna s-a dovedit sterilă după prima misiune Apollo, de ce astronauții din misiunile ulterioare au fost ținuți atâta timp în carantină? Kaysing susține că ei au avut nevoie de timp pentru a elimina sentimentul de vinovăție, pentru a studia și memora date cu privire la Lună și pentru a face exerciții de răspuns la întrebări.

Kaysing oferă răspunsuri la aceste întrebări, inclusiv la cea mai imperioasă, de ce s-a băgat NASA în încurcătura falsificării călătoriilor pe Lună? Se pare că NASA a recurs la această complicată șmecherie când, după ani de eșecuri tehnologice și tevatură birocratică, NASA și-a dat seama că nu va reuși să plaseze un om pe Lună, până la sfârșitul anilor 60.
Kaysing numește acest proiect de simulare. 

Drept bază secretă pentru operațiunile lor, membrii NASA au ales o zonă din Nevada. În reduta lor din Nevada au excavat o cavernă subterană și au montat o scenă completă a Lunii. O rachetă goală Saturn V a fost lansată în Florida, în fața unui public numeros, ceea ce a dat proiectului Apollo o patină de autenticitate. Însă, odată dispărută din raza de vizibilitate, racheta fantomă a căzut în Marea Polară de Sud.

Astronauții au fost transportați la complexul NASA din Nevada unde s-au bucurat de tot luxul din lume. Kaysing sugerează că astronauții ar fi putut fi supuși celor mai moderne tehnici de control al minții și transformați în candidați manciurieni, astfel asigurându-se participarea lor obedientă la înșelătorie. Aceasta, susține el, ar putea fi explicația faptului că ulterior ei s-au menținut într-o anumită izolare și, în unele cazuri, au avut probleme mentale grave. 

Astronauții au refuzat toate conferințele de presă sau interviuri care le-au fost solicitate. Niciun astronaut nu și-a scris memoriile, nu au publicat cărți, articole. După acest eveniment mondial au trăit într-un anonimat greu de înțeles, cum de altfel au și murit.
Prea multă modestie și discreție din partea SUA în plin război rece cu dușmanul suprem URSS.