Naşterea umană

default

Dimensiune font:

| 16-10-2012 16:02

O definiţie mai mult sau mai puţin trivială a naşterii este “procesul de expulsie a produsului de concepţie”, dar naşterea e mai mult decât atât. Ne putem pune în primul rând întrebarea: ce determină naşterea unui copil? Depinde de mamă? Depinde de făt?

Răspunsul e că depinde de ambii. În cele 9 luni de sarcină apare o legătură atât fiziologică, cât şi psihologică între mamă şi făt.

Factorii care depind de mamă sunt în principal de natură uterină, produşi de către pereţii uterului. Acesta, timp de 9 luni, devine locul de dezvoltare al fătului. Transformările pe care le suferă fătul sunt uimitoare, de la o lungime de 6-7 cm şi un volum de aproximativ 4-5 ml, poate ajunge la 30-35 cm, respectiv 5000 ml în timpul sarcinii şi cel mai interesant e că aceste schimbări sunt fiziologice, care apar într-o sarcină normală.

Pereţii uterului sunt căptuşiţi de o membrană subţire denumită miometru (miometrul are în componenţa sa cantităţi egale de ţesut muscular, fibre de colagen şi elastină, deci poate fi considerat un muşchi neted). Acesta suferă transformările fiziologice din timpul sarcinii, procese de hiperplazie (creştere a volumului unui ţesut prin multiplicarea celulelor care îl constituie) şi hipertrofie (dezvoltare excesivă a volumului unui organ sau al unui ţesut fără înmulţirea celulelor acestuia, datorită unei funcţii nutritive exagerate). Tot miometrul asigură destinderea uterului pe măsură ce fătul creşte atât în greutate, cât şi în lungime.

În cele 9 luni de sarcină fătul pluteşte într-un lichid, numit lichid amniotic, din interiorul uterului şi care este învelit de placentă. Placenta este o barieră între mamă şi făt, nepermiţând trecerea unor substanţe decât printr-un cordon ombilical. Deşi în mod normal placenta e impenetrabilă, s-a constatat că anumite medicamente sau virusuri pot să depăşească acest impediment. De asemenea, un rol foarte important al placentei e cel endocrin, întrucât intervine în sinteza unor hormoni necesari dezvoltării armonioase a fătului, dar în ultimul trimestru de sarcină s-a constatat că au şi rol în contracţiile uterine şi ale miometrului. Dintre hormonii secretaţi de placentă amintim estrogenii şi progesteronul. Deşi în cantităţi infime, aceşti hormoni au rol important în buna desfăşurare a evenimentelor care precedă naşterea propriu-zisă.

Miometrul conţine unităţi contractile care cresc în număr pe parcursul sarcinii; aceste unităţi, contractându-se, ating amplitudini din ce în ce mai mari declanşând în final travaliul. De asemenea, unităţile contractile se află sub influenţa directă a oxitocinei, un hormon sintetizat în hipotalamus şi depozitat în hipofiză. În timpul travaliului, la nivelul uterului apar fenomene de contracţie, propagarea contracţiei şi relaxare, în acelaşi timp crescând amplitudinea şi durata contracţiilor. La începutul travaliului pot fi 2-3 contracţii la zece minute, dar spre sfârşit numărul lor creşte la 5-6. Odată cu aceste contracţii se realizează naşterea fătului. De remarcat e faptul că odată cu expulsia sa, contracţiile uterine nu încetează, ci continuă pentru aproximativ 45 minute, timp în care e expulzată placenta împreună cu o cantitate de 400  ml de sânge, de la ruperea unor vase ce o ancorau de pereţii uterului.

La o naştere la termen, nou-născutul are o suprafaţa cutanată de 0.18 m2 şi un ph al pielii neutru, ceea ce îl face foarte sensibil la agenţii patogeni din jur. Ţesutul adipos e brun, un tip de ţesut întâlnit doar la făt, spre deosebire de adult unde ţesutul adipos e alb. Masa musculară reprezintă aproximativ 22% din greutate, iar osificarea nu este completă (abia după vârsta de 40 de ani osificarea omului e definitivată).

Primele respiraţii sunt dificile şi neregulate, necesitând supraveghere specială, putând apărea crize de apnee (incapacitatea de a respira) de până la 20 sec.

Simţurile nou-născutului sunt parţial dezvoltate, reacţionează la zgomote puternice. Retina incomplet dezvoltată face ca acesta să reacţioneze la lumină puternică, dar nu va distinge culorile.

În ceea ce priveşte alimentaţia, imediat după naştere e asigurată de laptele matern, care e steril şi foarte bogat în elemente nutritive, proteine, lipide, anticorpi, ceea ce îi va asigura dezvoltarea normală atât fizică, cât şi o rezistenţă la infecţii.

Deşi se află în vârful lanţului trofic, omul e printre cele mai vulnerabile fiinţe la naştere. Comparând cu alte mamifere, care la câteva ore pot sta în picioare, iar după 2-3 ani devin independente de mama lor, omului îi trebuie cel puţin 15 ani, dacă nu mai mult, atenţia mamei. Totuşi, această vulnerabilitate şi copilărie prelungită ne-a ajutat de-a lungul evoluţiei, prin jocuri, învăţând lecţiile supravieţuirii, ceea ce ne-a transformat într-o specie ce domină Pământul.

 

Sursa:scientia.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei