Samsung a lansat noile modele S6 şi S6 Edge, dar şi sistemul de plăţi Samsung Pay

default

Dimensiune font:

| 06-03-2015 07:00

 

Samsung a prezentat două noi modele de smartphone, S6 şi S6 Edge, cu carcasă metalică şi ecran extensibil şi pe lateralele echipamentului, disponibile începând cu luna aprilie, precum şi un nou sistem de plăţi numit Samsung Pay, pentru a ţine pasul cu competitorul Apple * noile echipamente au ecrane frontale de 5,1 inch, precum modelul S5, şi cameră foto de 16 megapixeli, cu o lentilă specială care îmbunătăţeşte calitatea fotografiilor făcute noaptea

 

Ecranul modelului Galaxy 6 Edge se extinde şi pe margini, uşurând accesarea aplicaţiilor şi permiţând părţilor laterale să lumineze, chiar şi atunci când este cu faţa în jos, atunci când utilizatorul primeşte mesaje sau este sunat. Modelul S6 este dotat doar cu ecran frontal. „Dacă te uiţi la aceste telefoane este vorba despre o evoluţie completă. Totul, de la ecran, culori, finisarea, metal - este o cu totul nouă direcţie pe care o abordăm”, a declarat David Kang, vicepreşedinte al departamentului de marketing al Samsung.

De asemenea, smartphone-urile includ un sistem de recunoaştere a amprentei, pentru sporirea securităţii echipamentelor.

Telefoanele pot fi încărcate wireless şi, după zece minute de alimentare a bateriei, utilizatorii pot folosi echipamentele pentru a vedea clipuri video timp de două ore.

Modelele S6 şi S6 Edge lansate de Samsung la Mobile World Congress în Spania vor rula sistemul de operare Android Lollipop de la Google.

Ambele smartphone-uri sunt disponibile cu carcasă aurie, albă şi neagră, în timp ce S6 poate avea şi culoarea albastru, iar Edge poate avea culoarea verde.

Noile modele includ sisteme de plată compatibile cu aproximativ 90% dintre cititoarele de carduri. Sistemul Samsung Pay va fi disponibil începând cu al treilea trimestru al acestui an în Statele Unite şi Coreea de Sud, înainte ca sistemul să poată fi folosit la nivel global. În acest sens, compania sud-coreeană a încheiat deja parteneriate cu MasterCard şi Visa şi se află în discuţii cu bănci mari precum Citigroup, JP Morgan, American Express şi Bank of America.

Modelele S6 şi Edge vor fi disponibile în peste 20 de ţări începând cu data de 10 aprilie.

Primul cip pentru telefoane pe 14 nanometri

Platforma hardware aleasă de Samsung este recent anunţatul Exynos 7420. Cel de-al doilea membru la gamei Exynos 7 Octa, acest cip oferă patru nuclee ARM Cortex-A57 (tactate la 2,1 GHz), patru nuclee ARM Cortex-A53 (tactate la 1,5 Ghz), un puternic nucleu grafic ARM Mali-760 MP6. Exynos 7420 este totodată primul cip pentru telefoane fabricat într-o tehnologie pe 14 nanometri, aspect care ar trebui să se concretizeze printr-o eficienţă energetică superioară. Vestea bună este că cele două telefoane Samsung folosesc, în sfârşit, o versiune Android 5.0 compilată pe 64 de biţi.

Această puternică soluţie este însoţită de 3 GB de memorie DDR4 şi 32, 64 sau 128 GB de memorie internă. După cum era de aşteptat, noile memorii NAND folosesc cipurile UFS 2.0 recent anunţate, promiţând astfel performanţe excelente.

Camera foto foloseşte un senzor cu rezoluţie de 16 MP care oferă un sistem de focalizare cu detecţie de fază, focus tracking şi un sistem infraroşu pentru ajustarea balansului de alb. Acest senzor va lucra în echipă cu un obiectiv cu diafragmă foarte mare F/1.9 şi stabilizare optică, ceea ce promite o captură foarte bună în lumina scăzută. Camera frontală foloseşte un senzor de 5 MP cu un obiectiv la fel de luminos.

 

 

 

 

Samsung Galaxy S6 are dimensiuni de 143,4 x 70,5 x 6,8 mm şi o greutate de 138 de grame, în timp ce Galaxy S6 Edge are dimensiuni de 142,1 x 70,1 x 7 mm şi o greutate de 132 de grame.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei