Secretele Pentagonului. Programul ce i-ar putea transforma pe soldaţi în cyborgi GALERIE FOTO

default

Dimensiune font:

| 04-10-2015 14:40

Pentagonul se pregăteşte să implanteze chip-uri şi interfeţe neurocerebrale în creierul soldaţilor, dar susţine că, până acum, nu a trecut la experimentul propriu-zis, cu excepţia unor voluntari care au suferit deja operaţii pe creier după traumatisme şi leziuni cerebrale cu care s-au întors de pe câmpul de luptă. Totul este dezvaluit intr-o carte de jurnalista Annie Jacobsen.
 

Agenţia DARPA, organul de cercetare secret al Pentagonului, se ocupă de acest program. "Din 2,5 milioane de americani care au servit pe campul de luptă în Irak şi Afganistan, 300.000 dintre au ajuns acasă cu traumatisme şi leziuni cerebrale", afirmă jurnalista Annie Jacobsen.

"DARPA a lansat o serie de programe pentru a stimula funcţia cognitivă, precum şi pentru a vindeca eventualele leziuni cerebrale în interiorul ţesuturilor creierului", a explicat ziarista. Iar toate aceste programe se concentrează în jurul unor chip-uri ce ar urma să fie introduse în ţesuturile creierului, scrie fusion.net.

 

Programele secrete ale unei armate cibernetice

Într-o carte de-a sa, despre istoria DARPA, jurnalista a descris aceste "programe clasificate" despre viitoarea "armată cibernetică" a SUA. Ea a precizat că cercetătorii testează "protezele neuronale"şi că le-au şi folosit pentru a vindeca leziunile cerebrale ale soldaţilor care au avut de suferit pe câmpul de luptă.

"Soldaţii voluntari au fost de acord să li se implanteze micile dispozitive în creier", precizează jurnalista, dar programul extins nu a trecut la aplicarea propriu-zisă pe soldaţii americani, rămânând în stadiul de voluntariat.

 

Când DARPA lansase proiectul RAM (Restaurarea Memoriei Active) anul trecut, l-a conceput astfel încât cercetările să se întindă pe o perioadă de 4 ani până la aplicarea prorpiu-zisă a acestuia pe creierul uman, scrie la rândul său revista cu teme militare Defence One.

Experimentele DARPA nu vizează doar armate performante de "cyborgi". Cercetătorii speră ca, prin aceste dispozitive impantate în creier, să descopere secretele inteligenţei artificiale cu ajutorul cărora să echipeze roboţii inteligenţi cu "creier" care să "rezoneze" la cel mai inalt nivel cu creierul uman.

 

Scopuri multiple

Cercetările privind implanturile cerebrale au la origine scopuri medicale. Sau, cel puţin, aşa pretind cercetătorii care se ocupă de acest proiect. Astfel, în cadrul DARPA, prin programe ca RAM şi REMIND s-a explorat modul în care implanturile cerebrale le pot fi de ajutor soldaţilor care se întorc de pe câmpul de luptă cu leziuni cerebrale şi pierderi de memorie.

Alte programe DARPA au studiat modul în care soldaţii de pe câmpul de luptă ar putea comunica între ei şi prin puterea gândului.

Creier cu modem wireless propriu, doar un pas până la inteligenţa artificială

În 2001, în cadrul unei conferinţe, o oficialitate din cadrul DARPA, Eric Eisenstadt, spunea:"Imaginaţi-vă vremea în carea creierul uman va avea propriul său modem wireless astfel încât, în loc ca omul să acţioneze asupra propriilor sale gânduri, acestea să acţioneze singure asupra creierului său" şi să îi dicteze acţiunile.

Cu toate că acest program sugerează mai degrabă fiinţe umane robotizate în orice domeniu, în cel militar ar putea crea nişte războinici ca în filmele de ficţiune.

 

Totuşi, oficialităţile DARPA susţin că scopul principal al cercetării este doar "terapeutic", nu militar, urmând să îi ajute pe soldaţi şi pe veteranii de război afectaţi de misiunile pe care le-au îndeplinit pe câmpul de luptă.

Iniţiatorii programului se apără insistând că nu este vorba, în realitate, despre crearea unor "super soldaţi" sau despre "deblocarea secretelor inteligenţei artificiale". Înţelegerea creierului uman este la fel de importantă ca şi dobândirea inteligenţei artificiale pentru a înţelege computerele", este concluzia experţilor.

Obama a ştiut

În august 2014, preşedintele american Barack Obama anunţa exisenţa a 19 proiecte de cercetare menite să îmbunătăţească sănătatea mintală a soldaţilor americani şi a veteranilor.

Unul dintre aceste proiecte a fost tocmai cel a dezvoltării chip-urilor ce ar putea fi implantate în ţesutul cerebral pentru a regla activitatea sistemului nervos cu scopul de a ameliora afecţiunile provocate soldaţilor, de la sindromul stresului post traumatic, până la artrită, de pildă.

 

Înainte de acest plan însă, în luna mai a aceluiaşi an, Pentagonul anunţase deja că dezvoltă în laboratoarele sale "neurotehnologii minimal invazive" pentru recuperarea rapidă a creierului şi chiar a întregului organism al soldaţilor afectaţi fizic şi psihic de război.

Potrivit Defense One, Pentagonul anunţa că speră să dezvolte un prototip de chip în următorii cinci ani, urmând să ceară apoi aprobarea FDA.

În cartea sa intitulată "Creierul Pentagonului, o istorie necenzurată", jurnalista Annie Jacobsen confirmă că DARPA ar fi implantat deja chip-uri în creierul soldaţilor - numai voluntari - care au suferit leziuni cerebrale pe câmpul de luptă. Dar Jacobsen afirmă că cercetătorii sunt îngrijoraţi de faptul că aceste tehnologii ar putea fi folosite şi pentru spionaj şi drone.

rtv.net 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei