„Așa îți educi copilul, Nadia Comăneci?” » Revoltă pe net după imaginea publicată de fosta mare gimnastă
Dimensiune font:
Nadia Comăneci (61 de ani) a fost criticată pe rețelele de socializare după ce a postat o fotografie cu Dylan, băiatul ei și al lui Bart Conner. Multe comentarii negative a atras postarea marii noastre campioane la gimnastică.
Pe Facebook, acolo unde are sute de mii de fani din întreaga lume, Nadia Comăneci a distribuit acum câteva zile o poză făcută la Berlin, la evenimentul Special Olympics World Games, care s-a ținut între 17 și 25 iunie. Campioana nu e singură în fotografie, alături de la ea, la masă, e soțul Bart Conner, dar și Dylan, fiul lor în vârstă de 17 ani.
Toți au zâmbetele pe buze în timp ce dau noroc cu sticlele de bere. „Familia în Berlin. Special Olympics World Games”, a fost mesajul transmis de campioană.
„Sunteți frumoși toți, dar totuși așa îți educi copilul?”
Mulți au apreciat fotografia Nadiei Comăneci cu familia, iar alții au și criticat-o, au sugerat că românca nu știe să-și educe copilul cum trebuie. „Sunteți frumoși toți, dar totuși așa îți educi copilul?”, a spus un fan pe Facebook.
În schimb, marea majoritate i-a urat vacanță frumoasă Nadiei Comăneci.
„Să fiți mereu așa fericiți împreună, ca acum! Tot binele din lume pentru familia ta, Nadia!”, „Niște oameni frumoși!!! Sănătate și bucurii!!!”, „Felicitări! Sunteți minunați și vă iubim!”, „Și Dylan seamănă atât de mult cu tatăl său. Distracție plăcută, Nadia”, „Cel mai frumos trio din toate timpurile… chiar și soarele strălucește la o priveliște atât de frumoasă”, „Noroc dulce familie. Să aveți un timp minunat împreună și pentru totdeauna…”, „Familie frumoasă, hai noroc și sănătate. La mulți ani și spor în toate! Fericire și numai bucurii împreună!”, „Respect si admirație pentru o româncă celebră cunoscută si iubită în toată lumea. Nadia, cea mai bună gimnastă din lume din toate timpurile!”, „Bravo, Nadia. Îți dorim sănătate și numai bine alături de cei iubiți! Ai fost, ești și vei rămâne farul sportului românesc.”, au mai scris fanii ca reacție la fotografia Nadiei Comăneci.
Băiatul Nadiei Comăneci are 17 ani
Într-un interviu de acum un an, Nadia Comăneci spunea despre băiatul ei: „L-am lăsat să-și aleagă singur ceea ce dorește să facă, fără ca eu sau tatăl lui să-l influențăm. Am fost însă mereu alături de el și de fiecare dată am avut grijă să ne facem programul în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să rămână acasă cu el”.
Recent, Dylan a împlinit 17 ani, iar de ziua lui a primit o călătorie VIP, de trei zile, la faimoasa competiție de curse Indy 500 în Indianapolis. El a practicat multe sporturi. A făcut și gimnastică, o perioadă, ca o bază bună de mișcare.
În prezent conduce, are prietenă, pe care o și cunoaștem, ambii învață la aceeași școală, și participă, ca hobby, la miniraliul Legends Car”, a declarat Nadia Comăneci pentru Impact.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau