Bruce Springteen vrea să recucerească lumea

1bruce

Dimensiune font:

| 24-05-2022 19:12

 

Cântăreţul american Bruce Springsteen va pleca într-un turneu internaţional împreună cu trupa sa în 2023, ce va include şi o etapă europeană şi care va debuta la 28 aprilie, pe Stadio Olimpico din Barcelona, relatează EFE.

Potrivit unui comunicat publicat marţi de compania organizatoare Doctor Music, după turneul din februarie în Statele Unite, cu oraşe şi date de concert ce urmează să fie anunţate, Barcelona va fi singurul oraş unde cel supranumit 'The Boss' va concerta în Spania.

Turneul din 2023 va marca o reîntoarcere a lui Bruce Springsteen and The E Street Band pe scenă, după ce în februarie 2017 s-a încheiat în Australia ultimul său turneu mondial 'The River Tour', care s-a întins pe parcursul a 14 luni.

Partea europeană a noului turneu va începe la Barcelona şi va continua pe stadioanele din Dublin şi Paris, în perioada mai - iulie 2023.

În Italia, concertele vor avea loc la Ferrara, Monza şi la Roma; în Ţările de Jos la Amsterdam şi Landgraaf; în Elveţia la Zurich; în Germania la Dusseldorf, Hamburg şi Munchen; în Suedia la Goetheborg; în Norvegia la Oslo; în Danemarca la Copenhaga; iar în Austria la Viena.

Ulterior vor fi anunţate oraşele şi datele de concert din Marea Britanie şi Belgia.

Trupa se va întoarce apoi în America de Nord pentru a continua partea a doua a turneului în luna august.

Referitor la viitorul turneu, Bruce Springsteen a mărturisit că doreşte, după şase ani, să revină în faţa fanilor anul viitor. "Vreau să împart din nou scena cu legendara E Street Band. Ne vedem anul viitor", a scris artistul pe reţelele de socializare.

Biletele pentru concertul lui Bruce Springsteen and The E Street Band, din 28 aprilie 2023 de la Barcelona, vor fi puse în vânzare începând cu ora 10:00 în data de 8 iunie pe site-urile doctormusic.com şi entradas.com.

Bruce Springsteen and The E Street Band s-au reunit pentru a participa la programul tv Saturday Night Live din decembrie 2020, unde au cântat live două piese de pe cel mai recent album de studio, "Letter To You" (Columbia Records), care a debutat ca #1 în 11 ţări. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:46

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Primele meciuri de fotbal ale României. Terenul se alegea ciocnind ouă roșii, un jucător era și arbitru, familia regală era în tribune
15/06/2024 20:12

 Începută in 1910, copilăria internatională a fotbalului romanesc nu a fost deloc usoară: a fost nevoie de 12 ani pentru o primă victorie si, odată cu ea, un prim trofeu. Europa Liberă vă pre ...

Detalii noi legate de crima de la Brăila
14/06/2024 12:39

Au apărut noi imagini noi de la crima de la Brăila. Camerele de supraveghere din curtea casei au surprins ultimele momente cu ucigasul. În imagini se observă cum acesta incerca să intre in locuintă i ...

Cincizeci de percheziţii, în judeţele Braşov şi Constanţa şi în Bucureşti, într-un dosar privind decontarea ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni
13/06/2024 15:07

Cincizeci de percheziţii au loc, joi, in judeţele Braşov şi Constanţa şi in municipiul Bucureşti, intr-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea u ...

Un cântăreț de manele, invitat să cânte în concertul lui Coldplay. Publicul s-a enervat
13/06/2024 14:12

Un cantăreţ de manele, Vlad Babasha din Bacău, a cantat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti, la care au asistat peste 50.000 de oameni. Deşi tanărul a spus la ...

Conducerea Poliţiei Române a trimis la Brăila o echipă de la Direcţia Control Intern pentru a verifica modul în care poliţiştii au gestionat cazul femeii care a sunat la 112, cerând ajutor, iar ulterior a fost găsită moartă, alături de concubinul său
12/06/2024 14:30

Conducerea Poliţiei Romane anunţă că a trimis deja la Brăila o echipă de la Direcţia Control Intern pentru a verifica modul in care poliţiştii de acolo au gestionat cazul femeii din comuna Mircea Vodă ...

Șase ani de pușcărie pentru un actor argentinian. El a violat o actriță minoră
11/06/2024 15:41

Un actor argentino-brazilian cunoscut pentru roluri din seriale TV a fost condamnat luni la şase ani de inchisoare pentru violarea, in urmă cu 15 ani, a unei actriţe, la acea vreme minoră, intr-un caz care ...

În portbagajul unei mașini a fost descoperit cadavrul unei femei
11/06/2024 09:14

Corpul neinsufleţit al unei femei a fost găsit marţi intr-o remorcă de autoturism, parcată in zona blocurilor Prima din strada Oneştilor, municipiul Oradea. Cadavrul a fost descoperit de locuitorii din z ...

Nuntă la 100 de ani. Mirele este un veteran care a participat la Debarcarea din Normandia. Iubita lui are 96 de ani
09/06/2024 17:13

Veteranul armatei americane Harold Terens, in varstă de 100 de ani, care a participat la debarcarea din Ziua Z acum 80 de ani, s-a căsătorit sambătă cu iubita sa Jeanne Swerlin, in varstă de 96 de ani, ch ...

Prezentatorul britanic Michael Mosley, dispărut în timp ce se afla în vacanță pe insula Symi
07/06/2024 11:11

Echipele de salvare au reluat vineri dimineata căutările pentru a-l găsi pe cunoscutul jurnalist si prezentator TV britanic Michael Mosley, dispărut in timp ce se afla in vacantă pe insula Symi din Grecia, ...

Dispărut în urmă cu 60 de ani, un membru al clanului Rockefeller a fost văzut vânând alături de canibali
06/06/2024 13:45

Este posibil ca misterul vechi de 60 de ani despre disparitia unui milionar in junglă să fi fost rezolvat după ce au apărut imagini cu un bărbat alb gol vanand cu membri ai unui trib canibal, scrie Mirror. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei