De ce a făcut cancer solistul trupei Iron Maiden? Bruce Dickinson a recunoscut asta
Dimensiune font:
Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden, diagnosticat în luna februarie cu cancer la limbă, a recunoscut că această boală a fost provocată de HPV.
Virusul HPV, care se transmite şi prin sex oral, conduce la cancer de col uterin la femei şi la tot mai multe cazuri de cancer la gât la bărbaţi.
”E un fel de epidemie de cancer la limbă şi gât la bărbaţii de peste 40 de ani. Este o creştere de 500% la acest tip de cancer. Este provocat de HPV, acelaşi virus care provoacă cancerul de col uterin. Diagnosticul este acelaşi”, a declarat Dickinson, într-un interviu acordat postului de radio Opie.
Solistul în vârstă de 57 de ani a mărturisit că, de când a fost diagnosticat cu cancer a întâlnit cel puţin şase bărbaţi nefumători, de vârsta lui sau chiar mai tineri, care sufereau de aceeaşi boală.
Solistul trupei Iron Maiden a anunţat în luna februarie că a fost diagnosticat cu cancer la limbă. În luna aprilie, Dickinson a confirmat că s-a vindecat de cancer, la trei luni după încheierea şedinţelor de chimioterapie şi radioterapie.
Dickinson nu este prima vedetă care recunoaşte că s-a îmbolnăvit de cancer din cauza virusului HPV. În anul 2013, actorul Michael Douglas a pus pe seama sexului oral cancerul său la gât.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau