Donald Trump: Procesul meu este un „atac” împotriva Americii

ciocan  codul-penal-18330160

Dimensiune font:

| 15-04-2024 18:10

 

Donald Trump a denunțat luni un „atac împotriva Americii”, la sosirea la procesul său penal la New York, un dosar în care este acuzat că a făcut plăți ascunse unei foste vedete porno chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2016, transmite agenția AFP.


„Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată”, a declarat fostul președinte american și candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie, denunțând încă o dată o „persecuție politică” orchestrată, în opinia sa, de succesorul său democrat Joe Biden.

“Nu există niciun dosar”, a adăugat el.

Procesul penal al lui Donald Trump – prima urmărire penală a unui fost președinte american – s-a deschis luni la New York, iar republicanul s-a aflat față în față cu judecătorul care instrumentează acest caz istoric.

„Bună dimineața, domnule Trump”, a spus judecătorul Juan Merchan după ce a intrat în sala de judecată din Manhattan, unde era așezat republicanul în vârstă de 77 de ani.


 
Selecția juriului urma să înceapă luni, într-un proces care are loc în plină campanie a lui Trump pentru a recâștiga Casa Albă.

Trump este acuzat că a ascuns rambursarea către fostul său avocat Michael Cohen a unei plăţi de 130.000 de dolari către Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea, înainte de alegerile din 2016. Ea trebuia să păstreze tăcerea în legătură cu presupusa lor întâlnire sexuală care a avut loc în timp ce el era căsătorit cu cea de-a treia soţie a sa, Melania.

Trump a pledat nevinovat la cele 34 de capete de acuzare pentru falsificarea înregistrărilor fiscale, pentru a ascunde plata, şi neagă întâlnirea.

Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, a declarat pe reţelele sociale că se aşteaptă să depună mărturie în calitate de martor al acuzării. Avocaţii lui Trump au încercat fără succes să blocheze mărturia ei, susţinând că aceasta ar spune „poveşti inventate”.


Procurorii spun că plata lui Trump, din octombrie 2016, către Daniels a venit după ce a fost difuzat un clip din „Access Hollywood” în care Trump se lăuda că putea abuza femei, spunând că, în calitate de celebritate, putea „să le apuce de păsărică” (O remarcă pe care ulterior a minimalizat-o ca fiind o „discuţie de vestiar”). Înregistrarea a provocat îngrijorare în campania sa cu privire la poziţia sa faţă de alegătoarele femei, spun procurorii.

Avocaţii lui Trump au declarat că acesta a făcut plata pentru a se feri pe el, compania şi familia sa de ruşine, şi nu pentru a-şi ajuta campania.

Daniels este căsătorită cu o altă vedetă de filme pentru adulţi şi are o fiică minoră şi o fermă de cai. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Gerard Depardieu, la un pas de a fi arestat pentru agresiune sexuală
29/04/2024 13:18

Actorul Gerard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi plasat in arest preventiv la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat in legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală fo ...

Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă, atribuit unui romancier palestinian deţinut în închisorile israeliene
29/04/2024 11:22

Un romancier palestinian deţinut in inchisorile israeliene din 2004 a caştigat duminică Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă (IPAF), unul dintre cele mai prestigioase trofee din universul literatur ...

CTP și Piedone, pe aceeași ”lungime de undă”
29/04/2024 00:11

Cristian Tudor Popescu ii răspunde jurnalistului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta l-a criticat intr-un mesaj pe Facebook si l-a numit ”candidatul usturoi” „Un vitelus de unde suge trebuie să fa ...

Lucian Mîndruță:
29/04/2024 00:08

Lucian Mindrută, persoană publică extrem de activă in mediul online, a făcut recent o confesiune surprinzătoare. Jurnalistul a spus că se implinesc 10 ani de cand nu a mai pus gura pe alcool. Decizia are ...

Cele mai frecvente nume care sunt sărbătorite de Florii/ Aproape 1,8 milioane de români își celebrează onomastica duminică
28/04/2024 11:52

Aproape 1,8 milioane de romani işi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor, transmite Agerpres.   Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Dat ...

Se mândrește cu un tatuaj obscen, dar a fost obligat de poliție să-l acopere. A fost aproape de arest
28/04/2024 00:12

Tatuajul lui Richard Hart cu o femeie goală care isi intinde picioarele de pe pieptul lui pană la mijlocul corpului a starnit controverse, dar bărbatul nu regretă că si-a făcut tatuajul. Richard Hart, i ...

Ceasul de aur al celui mai bogat pasager de la bordul Titanicului va fi vândut la licitație
27/04/2024 11:00

Un ceas de aur purtat de John Jacob Astor IV, cel mai bogat pasager de la bordul Titanicului, va fi scos la vanzare in cadrul unei licitatii de suveniruri. Astor a fost unul dintre cei aproximativ 1.500 de oame ...

Curtea de Apel din New York a anulat condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, fost producător de film la Hollywood
27/04/2024 10:39

 Curtea de Apel din New York a anulat joi condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală din 2020 a fostului producător Harvey Weinstein, o vedetă la Hollywood, şi a ordonat iniţierea unui nou proces, ...

A început procesul fraţilor Andrew şi Tristan Tate, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol
26/04/2024 14:49

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus vineri inceperea judecăţii de fond in dosarul in care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic ...

Maestru spiritual şi instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane şi viol. Polițiștii efectuează percheziții
25/04/2024 15:16

  Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, suspectat a fi lider al unei grupări ce racola persoane vulnerabile in scopul exploatării sexual ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei