Ascensiune militară FULMINANTĂ a Principelui Radu Duda de Hohenzollern! Cum a ajuns un actor să fie COLONEL al Armatei Române
Dimensiune font:
În ultima vreme, pe fondul agravării stării de sănătate a Regelui Mihai, Familia Regală a României a fost în centrul atenției. Punctul culminant a fost atins în momentul în care prințul dezmoștenit Nicolae a încercat să-ți vadă bunicul, iar ceilalți membri ai Casei Regale i-au refuzat dorința, motivând că însuși Regele a decis asta.
Săptămâna trecută, Familia Regală a prezentat succesorul Regelui Mihai. Astfel, persoana care va prelua frâiele Casei Regale, după decesul Majestății Sale, este Principesa Margareta și, implicit, soțul acesteia, Principele Radu Duda.
Cum a ajuns Principele Radu Duda de Hohenzollern, de profesie actor, colonel activ în cadrul Armatei Române.
Prințul Radu Duda de Hohenzollern-Veringen a fost avansat în patru ani de patru ori, de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de colonel activ. Un ofițer obișnuit obține un grad pe cincinal, scria jurnalistul Claudiu Târziu, în anul 2006, în Cotidianul.
În anul 2002 a început ascensiunea militară a Prințului Radu Duda. În acel an, Adrian Năstase, premier la acea vreme, l-a numit reprezentant special al Guvernului României pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă. În același an, prințul a absolvit Colegiul Național de Apărare și a fost avansat de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de căpitan în rezervă.
Un an mai târziu, Prințul Radu a absolvit încă un curs de factură militară: programul Senior Executive de la George C. Marshall Center din Germania. Acesta l-a ridicat la gradul de maior în rezervă.
Evindet, în 2004, Principele Duda a făcut încă un curs, iar acesta i-a adus din nou un grad. Prințul a urmat cursul National and International Security for Senior Executives, la Kennedy School of Government de la Universitatea Harvard, iar după absolvire a devenit locotenent-colonel în rezervă.
În vara anului 2005, prințul Radu de Hohenzollern-Veringen ajunge colonel, fiind trecut, totodată, în rândul cadrelor active, la cerere sa. La 16 iunie 2005, Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunța că Alteța sa Radu, principe de Hohenzollern-Veringen, a devenit ofițer activ, cu grad de colonel. Ministerul afirma că principele a fost chemat din rezervă ca „o consecință a eforturilor depuse de Alteța sa pe timpul campaniei de integrare a României în structurile euroatlantice“.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau