ELENA UDREA, încurajată şi persiflată pe Facebook: Eşti sexi, frumoaso! A venit şi rândul tău, baftă!

default

Dimensiune font:

| 29-01-2015 15:30

Aducerea Elenei Udrea în bârlogul procurorilor anticorupţie a provocat o vie emoţie în rândul celor care îi urmăresc contul de Facebook. Reacţiile au variat de la sprijin necondiţionat şi necritic din partea admiratorilor până la entuziasm febril din partea celor aud zvon de cătuşe şi văd geamuri cu bare metalice plasate orizontal în viitorul preşedintelui PMP.

 

În mai puţin de o oră, postarea prin care Elena Udrea îşi anunţa ducerea cu mandat la DNA a strâns peste 700 de like-uri, zeci de comentarii şi peste o sută de distribuiri.

Dintre cei care au simţit nevoia irepresebilă de a comenta, unii fac parte din categoria celor care par să fi scris mai mult pe Facebook decât au făcut-o în anii de şcoală, dovadă fiind perversiunile la care au supus limba română:

-"Zii tot si apucativa de treaba .va asteptam sa pormiti in forta proiectul pmp"
-"stai linistita totul va fi bine doamna nu te lua dupe rautatile mitocanilor"
-"Succes doamna. Sai dai in primire pe toti banditi si sa sprijini DNA-ul pentru indentificarea tuturor infractorilor indiferent de culoarea politica"
-"Respect pentru doamna, Udrea!"
-"Succes si mult curaj asa cum stiu ca sunteti. "

În mod firesc a venit şi reacţia: "Ce Draqu mai Postaci, voi chiar nu sunteti in stare sa scrieti cu mai putine greseli gramaticale? Ma scoateti din sarite! Parca e defilarea agramatilor aici."

Un grup şi mai consistent este cel al entuziaştilor, mulţi dintre ei disimulându-şi bucuria prin intermediul exprimărilor sarcastice:
-"A VENIT SI RANDUL TAU,BAFTAAAAAAAAA !!!"
-"la multi ani"
-"Mai nou mandatele se aduc de procurori, mai vechi se trimiteau cu porumbelul. Vedeţi ce bine era pe alte vremuri?"
-"Daca vreti sa fiti doamna salvatoare a Romaniei, spuneti doamna, la DNA, tot ce stiti! Nu omiteti nimic, doamna, niciun nume, nicio cifra! O sa aveti locul asigurat in istorie, doamna!"
-"Să Te-a ajute Dumnezeu. ...Dacă mai poate!"
-"Locul tau e la cumpărături..nu la DNA!:)
-"Sper sa stai macar 10 anisori"

Nu lipsesc nici postări de o infinită candoare cum ar fi: "Sperăm să nu aveţi probleme" . Alţii îşi exprimă propensiunea către metafizică prin reflecţii adânci asupra naturii sistemului judiciar: "Eu n-ash avea incredere in niste anchetatori pe care nu ii cunosc. Cine ii da dreptul unui om sa se autointituleze ,,anchetator''? sau ca un altul sa ii confere acestuia acest ,,titlu'' de glorie ?

Într-un alt comentariu este deplânsă lipsa de maniere a procurorilor: "Eu nu sunt fanul tau. dar nu cred ca asa se face sa te ia din strada. trebuia o invitatie. ce pot sa iti spun. sa iti dea Dumnezeu putere sa treci peste asta"

Unele postări sunt destul de criptice în ce privelte sensul lor: "Be the best and fuck'em all!!!Daca re sti nemanjita ca d'alde grebla ghitza plagiatoru' et co. nu ai de ce sa'ti fie teama.....lasa coardele care mor de invidie la adresa ta....u r the best fuck the rest!!!"

Altele sunt în afara subiectului discutat: "Chiar nu erau bani pentru bugetari? Va amintiti cum ati taiat salariile,ati desfiintat scolile si spitalele,in timp ce buzunarele altorta se umpleau?"

Sunt două postări care exprimă o admiraţie necondiţionată faţă de Udrea şi, concomitent, o totală lipsă de interes faţă de tribulaţiile ei prin justişie:
-"I love your presence on my page every day and forever I send you my best thoughts light of happiness and joy beautiful woman and the expression of that beautiful face with these heat eyes a beautiful woman harmonic light in this yummy looking beautiful is the light of life forever beautiful woman and the expression of that beautiful face with these heat eyes harmonic light in this delightful look"
-"esti sexi frumoaso"

Nu lipsesc conspiraţioniştii: "respect maxim. este mâna lui voiculescu aici."

Nu în ultimul rând, printre comentatori sunt cei care, din motive obscure, cred că dacă folosesc exclusiv majuscule, forţa lor argumentativă devine evidentă pentru toată lumea: "INVIDIOSILOR CINE RIDE LA URMA VA RIDE MAI BINE ,NIMENI NU POATE ACUZA PE CINEVA PINA LA PROBATORIU ,ORICINE ERA INTRO FUNCTIE ALTI ZIC CA-S HOTI S-A VAZUT SI LA D-UL IOHANNIS CA A FOST CORECT DAR TOTI IL ACUZAU .PINA NU SE VA PRONUNTA DNA.NIMENI NU POATE ACUZA PE NEDREPT .ASTEPTATI NU ARUNCATI CU NOROI DACA VA ERA.O RUDA NU VA DUREA CEIA CE NU E CORECT NU VA PRIPITI A DA UN VERDICT".

rtv.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei