Iaşi: Spectacole, concerte, expoziţii
Dimensiune font:
Joi, 17 aprilie
Premieră la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi: „A murit Tarelkin!”, regia: Ovidiu Lazăr, distribuţia: Horia Veriveş, Ionuţ Cornilă, Dumitru Georgescu, Radu Homiceanu, Sergiu Tudose, Dumitru Năstruşnicu, Livia Iorga, Roxana Mârya, Brânduşa Aciobăniţei, Gelu Zaharia, Oana Sandu, în sala Teatru la Cub, ora 19.00 (32 lei)
Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi şi Centrul Cultural German vă invită la Concertul vocal-simfonic extraordinar de Paşte „Via Crucis”, cu Orchestra simfonică şi Corul academic „Gavriil Musicescu”, dirijori: Valentin Doni şi Doru Morariu, în sala de spectacole a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă”, începând cu ora 19.00
„Târg Handmade by Fayette”, cu accesorii şi decoraţiuni pascale realizate manual, la Palas Mall, în perioada 17 – 19 aprilie
Expoziţie de pictură , „Aproape concret”, de Florin Morun, la Galeria Atrium din Complexul Palas , în perioada 07 – 20 aprilie, între orele 10.00 - 22.00
Expoziţie de pictură, „Substituiri din Arta universală“, de Elena Floareş - Cojenel, la Muzeul Unirii (din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi), în perioada 12 aprilie – 7 mai
„Chic. Doamne de altădată” – obiectele expuse fac parte din patrimoniul Muzeului Literaturii Române Iaşi, la Muzeul „Vasile Pogor”, până pe 10 mai (de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 17.00; preţ bilet: 3 lei)
Expoziţie: „Carte de ştiinţă şi tehnică din patrimoniul muzeal”, curator Teodora – Camelia Cristofor la Muzeul „Poni-Cernătescu” (din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi), până pe 10 mai
„Atelier 35” – expoziţie colectivă, la Galeria „Th. Pallady”, simultan şi în Galeria „N. Tonitza”, în perioada 3 – 20 aprilie
Expoziţia „Paralele Intersectate - 5 poziţii în fotografia contemporană românească”, la Galeria „Cupola”, până pe 20 aprilie
Uniunea Artiştilor Plastici şi Universitatea de Arte ,,George Enescu” – Trienala Internaţională de Artă Textilă, „Texpoart”, în Galeriile de Artă ale Fundaţiei Regale de la Biblioteca Universitară ,,Mihai Eminescu” Iaşi, în perioada 1 – 25 aprilie
Expoziţie de fotografie, „Sărbătorile Iaşului”, expun: Valentina Băgirianu, Mirela Cîmpeanu, Tudor Ghioc, Bogdan Cernea, Cristian Vieriu, Eugen Anghel, Florin Machidon, Ioana Zbranca şi Marius Butiuc, la etajul II din Iulius Mall (zona Librăriei Cărtureşti), în perioada 8 – 27 aprilie 2014
Expoziţie de pictură şi desen, cu artiştii plastici basarabeni: Veronica Iftodii şi Gheorghe Lisiţa, la Galeria de Artă Grand Hotel Traian, până pe 30 aprilie
„Cu susu-n jos”, instalaţie de Philippe Ramette, la Institutul Francez Iaşi, până pe 10 mai
Vineri, 18 aprilie
Concert, „Direcţia 5”, în Fratelli Lounge & Club, începând cu ora 23.30
Cinema City
Captain America:Războinicul iernii 3D, orele 13.40, 16.30, 19.20, 20.00, 22.10
Clopoţica şi zâna pirat 3D, orele 14.40, 16.30, 18.10
Divergent, orele 21.20
Need for Speed: Începuturi 3D, orele 21.10
Noe 3D, orele 15.30, 18.20, 20.40, 22.50
Rio 2 dublat 3D, orele 14.00, 16.10, 18.30
Rio 2 subtitrat 3D, orele 13.00
Spune-mi ce ai făcut...-digital, orele 19.10
Tarzan 3D dublat, orele 15.10, 17.10
Victoria
Domnişoara Christina, orele 20.00
Marea Aventură Lego, orele 12.00, 14.00, 16.00, 18.00
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau