Iaşi: Spectacole, concerte, expoziţii
Dimensiune font:
Miercuri, 18 februarie
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”:
ora 10.00, sala mică, „Privighetoarea”
ora 11.15, sala mare, „Albă ca zăpada”
Vizionare cu public, Teatrul FIX prezintă: „Lumi Posibile” de John Mighton, cu: Stanca Jabeniţan, Florin Caracala, Cristian Bojan, Cătălin Ştefan Mîndru, Cosmin Panaite, Alex Iuraşcu – de la ora 19.00 (artist support: 15 lei)
„În mod categoric pot să afirm că «Lumi posibile» nu seamănă cu nimic din ceea ce am făcut sau ce am mai văzut eu o dată. De aici încolo vom vedea ce impact are şi cum va apărea el, dar asta aş putea să garantez: că nu puteţi regăsi ceva asemănător în spectacolul teatral de azi” – Cristian Theodor Popescu, regizor
„Literatură şi ciocolată”, expoziţie la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi, până pe 13 martie
Expoziţie de grafică, Luigi Puiu: „Concesia renunţării”, la Galeria de Artă Grand Hotel Traian, până pe 28 februarie
Complexul Muzeal „Moldova” Iaşi: expoziţie, „Unirea Principatelor – de la idee la faptă”, la Muzeul Unirii, până pe 5 martie (de marţi, până duminică, între orele 9.00 şi 17.00)
Joi, 19 februarie
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”:
ora 10.00 - „Fata babei şi fata moşneagului”
ora 12.00 - „Kajtus, vrăjitorul”
Opera Naţională Română Iaşi, „Bărbierul din Sevilla”, dirijor: József Horváth (Cluj-Napoca), regia: Matteo Mazzoni; cu: Tony Bardon (Opera Naţională Română Cluj-Napoca), Octavian Dumitru, Florentina Onică, Iordache Basilic (Opera Naţională Bucureşti), Kakhaber Shavidze (Georgia), Ana Maria Donose, Andrei Apreotesei – pe 19 februarie, ora 18.30, la Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi (10 - 60 de lei, în funcţie de locul din sală)
Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” prezintă: Concert cameral, susţinut de drd. Carmen Ivancia (vioară), lector univ.dr. Raluca Dobre (vioară) şi conf. univ.dr. Doina Grigore (pian) - orele 19.00, în Sala „Eduard Caudella” (Casa Balş); în program - Wilhelm G. Berger: Piesă de Concert pentru violină şi pian; Concert pentru 2 violine şi orchestră
În curând!
Spectacol în turneu, Teatrul de pe Lipscani prezintă: „Jocul vieţii şi al morţii”, regia: Horaţiu Mălăele, care joacă şi rolul principal; din distribuţie: Bogdan Mălăele, Pavel Ulici, Mihai Stănescu, Lari Giorgescu, Crina Semciuc, Ada Condeescu – pe 2 martie, ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi
Cinema City
50 de umbre ale lui Grey, orele 14.30, 16.20, 17.00, 18.10, 19.30, 20.00, 20.40, 22.00
Ascensiunea lui Jupiter, orele 15.00, 17.30, 22.30
Cei 6 super eroi 3D, dublat, orele 14.00
Lunetistul American, orele 21.10
Mortdecai, orele 15.30
Nuntaşi de închiriat, orele 19.50, 22.15
Pene galbene 3D, dublat, orele 13.30
SpongeBob: Aventuri pe uscat 3D – dublat, orele 13.00, 14.10, 16.10, 17.50
The Imitation Game/ Jocul codurilor, orele 18.50
Victoria
Stă să plouă cu chiftele 2, orele 12.00, 14.00
Polisse/ Îngerii păzitori, orele 16.00
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau