Biserica rupestră de la Aluniş

 Situată în Munţii Buzăului, alături de alte 30 de aşezări rupestre, aceasta este cea mai veche biserică rupestră din România în care încă se mai slujeşte. Accesul în zonă se poate face pe drumul naţional 10 spre Întorsura Buzăului, după localitatea Pătârlagele, unde se află un drum judeţean ce duce spre localităţile Colţi, Aluniş, Nucu. De aici, drumul spre aşezările rupestre se poate continua pe jos.
Biserica de la Aluniş face parte din Complexul rupestru din Munţii Buzăului, alcătuit din aşezăminte creştine săpate în piatră, grupate şi denumite generic „agatoane”. Lăcaşul de cult poartă hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi datează încă din anul 1274. Păstrându-şi hramul încă de la începuturi, biserica rupestră rămâne cel mai vechi lăcaş de cult creştin de pe teritoriul României, dar şi una din puţinele biserici cu aşa o vechime, în care se mai săvârşesc slujbe. Conform istoricului Nicolae Desunşianu, întregul complex rupestru datează încă din paleolitic, iar cei care au bazele acestui sat au fost câţiva păstori care au ridicat celebrului regat Colchida.
Potrivit legendei, biserica din piatră a fost cioplită în stâncă de doi ciobani, Simion şi Vlad, care îşi păşteau oile pe aceste meleaguri. În timp ce dormea, unul din ei a auzit un glas care îl îndemna să sape în stâncă, unde va găsi icoana Sfintei Fecioare Maria. Fiind om credincios, ciobanul a ascultat porunca şi a găsit, într-adevăr, icoana. Această întâmplare i-a determinat pe cei doi ciobani, Simion şi Vlad, să sape în stâncă şi să ridice în acel loc, împreună cu sătenii, o biserică.
Atestările documentare privind Biserica din piatră datează încă din Evul Mediu şi constau în danii, acte comerciale şi litigii. Între anii 1586-1587 dintr-un hrisov al domnitorului Mihnea Turcitul aflăm că soţia acestuia, doamna Neaga, transformă schitul în mănăstire. Între anii 1649 – 1668 mănăstirea are litigii cu moşnenii din Sibiciu, după ce biserica iniţială este mărită.
La intrarea în biserică se află un pridvor de lemn ce datează din 1825, apoi urmează naosul şi altarul săpate în stâncă, despărţite de doi pilaştri cu tavan boltit. Pe unul dintre aceşti stâlpi este o inscripţie chirilică iar pe peretele nordic al altarului se află o altă inscripţie în paleoslavă, din care nu au fost descifrate decât numele ctitorilor, Simion şi Vlad şi al ieromonahului Daniil. În exterior, în partea dreaptă şi în partea stângă a bisericii se află alte trei încăperi săpate în stâncă, ce serveau în trecut călugărilor drept chilii.
Din punct de vedere arhitectural, biserica are formă de navă cu tavan boltit. Micul altar este prevăzut cu Sfânta Masă, firide pentru vase cultice, Prescomidiar şi o mică fereastră. O altă ferestră se află în dreptul naosului şi este folosită pentru iluminarea stranei cântăreţului şi pentru aerisire. Catapeteasma realizată din lemn de stejar şi împodobită cu icoane din tablă de zinc, a fost adusă aici în anul 1870 de către ieromonahul Eftimie Ciolaneanu. Biserica din piatră are 8,80 m lungime, 4 m lăţime şi 2,80 m înălţime.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 4701.

Sursa foto: crestinortodox.ro