Manastirea Buhalnita – Neamt

Trecand de Bicaz, soseaua (DN 15) se desfasoara dintr-o serpentina in alta si, dupa ce urca pintenul de deasupra “golfului” Potoci, se avanta spre Buhalnita, localitate aflata la 50 km de Piatra-Neamt. Un roi de case acopera terasa mai inalta a Bistritei si coastele din jur, iar pe fundalul acestui decor mirific se profileaza silueta zvelta si stralucitor de alba a stramutatei biserici a fostei Manastirii Buhalnita, avand hramul “Intrarea in Biserica”.

Descriere Manastirea Buhalnita

Pomenita vreme indelungata sub numele de Manastirea Hangu, biserica de pe mosia cu acest nume este ctitorita de Miron Barnovschi Voievod asa dupa cum el insusi marturiseste in asezamantul din 25 martie 1627. Nu este exclus ca biserica lui Miron Barnovschi sa fi fost zidita pe locul unui schit de lemn suficient de modest pentru a nu mai lasa nici o urma dupa aceea. In orice caz insa, nu poate fi vorba de o asezare calugareasca mai trainica inainte de secolul al XVII-lea, deoarece investigatiile arheologice facute in incinta manastirii inainte de formarea lacului de acumulare au dovedit cu certitudine inexistenta unor vestigii anterioare acestui secol. De altfel, se pare ca biserica de la Buhalnita a fost zidita pe mosia vechiului schit Poienile, ctitorie a lui Gheorghe Movila (identificata cu biserica din fostul sat Boura-Fartagi). In 1627 se pare ca Miron Barnovschi daruieste manastirii si o berarie, fiind prima berarie din tinutul Neamtului. Dupa 1627, Miron Barnovschi, Vasile Lupu si alti voievozi ai tarii, inzestreaza “Manastirea Hangu” cu intinse mosii, mori si helesteie. Ctitoria lui Miron Barnovschi isi va spori necontenit avutul si va deveni astfel un puternic rival pentru boierii Cantacuzini, stapani ai mosiei Hangu, care-si revendica unele sate cedate manastirii printr-un schimb facut cu Miron Barnovschi. Aceste disensiuni dintre calugarii de la Buhalnita si Cantacuzini vor provoca un lung sir de procese, incepand din 1653 si pana la jumatatea secolului XIX.
In anul 1715, in timp ce patriarhul Chir Samuil din Alexandria se afla in Moldova, voievodul Nicolae Mavrocordat inchina Patriarhiei Manastirea Buhalnita cu tot venitul ei. De la aceasta data incepe o grea perioada in existenta obstei monahale de la Buhalnita, ca o consecinta a practicarii sistemului de arendare a egumeniei. Conducerea manastirii era incredintata – prin licitatie – aceluia care oferea un “embatic” anual mai mare. Egumenul Daniil, de exemplu, randuit in 1814 pe o perioada de 15 ani, se angaja sa plateasca Patriarhiei din Alexandria un embatic anual de 5.000 lei in primii 3 ani si 7.000 lei in anii urmatori, sa nu faca nici o datorie care ar putea sa greveze veniturile manastirii si sa lase Patriarhiei intreaga-i avere. Dintr-un alt document rezulta ca in 1834, Atanasie Sevastin a oferit Patriarhiei un venit anual de 25.000 lei pentru a fi confirmat ca egumen al acestei manastiri. Din pacate, in numeroase cazuri, egumenul-arendas nu se ocupa direct de valorificarea mosiilor manastirii, apeland – pe baza aceluiasi sistem – la o serie de intermediari dornici sa obtina profituri cat mai mari de pe mosiile arendate. De aici o serie de abuzuri si incalcari care apasau asupra celor care lucrau efectiv pamantul, dar care influentau negativ si viata obstii calugaresti. Plangerile taranilor si calugarilor nu gaseau nici un ecou nici chiar in fata domnului tarii, care in fapt nu putea interveni fara mari riscuri in treburile manastirilor inchinate. Prin secularizarea din 1863 manastirea este transformata in biserica parohiala, iar in 1865, in unele chilii incepe sa functioneze o scoala primara unde copiii se familiarizau chiar de la primele lectii cu alfabetul latin. Dupa 1900, aceasta scoala se va muta intr-un nou local, vechile constructii din incinta manastirii aflandu-se intr-un avansat stadiu de degradare. Abia in 1958, cand incepe stramutarea masiva a satelor din zona lacului de acumulare al hidrocentralei de la Bicaz-Stejaru, biserica fostei Manastiri Buhalnita este demolata cu grija si reconstituita intocmai pe locul actual. Monumentul este astazi inconjurat de un zid din piatra de rau, executat destul de ingrijit. Spre sud, intrarea in incinta este strajuita de turnul-clopotnita, o constructie prismatica, lipsita de trasaturi caracteristice, cu acoperis bulbat, de tabla. In schimb, biserica cu hramul “Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” constituie o foarte reusita exemplificare a stilului moldovenesc aplicat in conditiile specifice primelor decenii ale secolului al XVII-lea. Planul este simplu, dreptunghiular, fara abside laterale pronuntate, dar cu absida altarului semicirculara si fatada vestica poligonala, situatie rar intalnita la edificiile din aceasta epoca. Acoperisul in doua ape este strapuns de o turla (probabil adaugita ulterior), situata in zona mediana a edificiului, dar nu deasupra naosului, care nu dauneaza totusi armoniei si echilibrului intregului monument; dimpotriva, il relanseaza si-i confera mai multa suplete. Fatadele nu prezinta elemente arhitecturale deosebite, fiind impodobite doar cu un brau zimtat de caramida, situat la inaltimea nasterii boltilor. Doar fereastra altarului si cea a pronaosului, ambele situate in axul edificiului, mai pastreaza chenarele originale de piatra, pe suprafata carora reapare cunoscutul motiv al baghetelor incrucisate. Aceste doua chenare au servit ca model in executarea ancadramentelor celor doua ferestre mai mari ale naosului, cu prilejul lucrarilor de reconstituire.
Pridvorul de la vest este – fara indoiala – o constructie ulterioara anului construirii bisericii. In schimb, usa de la intrare a pastrat chenarul originar de piatra, decorat cu aceleasi muluri care se intretaie la colturi. In interior, atrage atentia forma poligonala a naosului si cele doua coloane masive pe care se sprijina arcadele despartitoare dintre naos si pronaos. Compartimentarea interiorului este subliniata si prin sistemul de boltire: in sfert de sfera in pronaos si altar, calota sferica sprijinita pe patru arce imbinate in consola, deasupra naosului. Desi este adusa din Alexandria in 1859, catapeteasma nu impresioneaza prin calitati artistice deosebite. Mai interesant este decorul zoomorf al stranei arhieresti, cu motive inspirate din mastile grotesti folosite in teatrul popular de pe Valea Bistritei. S-au mai pastrat, de asemenea, cateva din cele 25 de strane sculptate, acoperite cu ornamente extrem de variate, ce confera fiecarei piese calitatea de unicat. Manastirea Buhalnita ramane un punct de atractie pentru acei iubitori de turism ecumenic care isi propun sa strabata judetul Neamt urmand drumul national 15, de-a lungul lacului de acumulare Izvorul Muntelui catre nordul judetului si, de acolo, catre vestitele manastiri din Neamt sau catre cele din Bucovina.

 

Sursa: turismland.ro