Ţara Haţegului
Dimensiune font:
Supranumită Ardealul în miniatură, Ţara Haţegului este una dintre cele mai spectaculoase şi bogate zone ale României din punct de vedere al varietăţii naturale, precum şi al numărului impresionant de relicve istorice. Se pare că pe acest tărâm al legendelor au trăit vieţuitoare distincte de cele din restul lumii. Drept dovadă sunt fosilele de dinozauri pitici, cele peste 140 de specii de fluturi ce trăiesc aici (aproximativ 75 % din totalul speciilor de fluturi din ţara noastră), 1.190 specii de plante, reprezentând o treime din totalul speciilor de plante din România şi cele peste 185 de specii de păsări şi animale protejate.
În urmă cu mai mult de 7.300 de ani, aici se inventa scrisul. Teritoriul a reprezentat nucleul impresionantului regat dac, locul unde s-a născut poporul român, rezistent la numeroasele năvăliri şi la îndelungata stăpânire. Pentru generalul francez Henry Mathias Barthelot, Ţara Haţegului era „acasă”. Pe marele scriitor Jules Verne, tărâmurile româneşti l-au inspirat, iar pentru Nicolae Iorga - acesta a reprezentat ultimul subiect de studiu, înainte de asasinarea sa, la doar două luni de la vizitarea şi cercetarea zonei.
Localnicii mai vorbesc şi acum de uriaşii care au trăit aici, înaintea oamenilor. Se spune că uriaşii erau atât de mari şi de puternici, încât puteau păşi cu uşurinţă de pe un munte pe altul, cutremurând pământul. Comparativ cu ei, oamenii semănau cu nişte muşte. Se pare că odată, o fetiţă de uriaş a prins în palma ei un ţăran, ce îşi ara pământul, împreună cu boii lui. Fetiţa i-a dus pe aceştia la părinţii ei. Uriaşii au rugat-o să îl ducă pe om la locul său, fără a-l răni, deoarece el este cel care va trăi aici, după ce ei vor dispărea. Un sâmbure de adevăr pare să existe în această legendă. În urmă cu mai bine de o sută de ani, baronul ungur Franz Nopcsa a cercetat, în Ţara Haţegului, oasele pe care ţăranii le-au găsit şi au crezut că sunt ale uriaşilor. Fiind specializat în ştiinţele naturale, baronul a afirmat imediat că oasele au fost ale unor dinozauri, astfel încât uriaşii se pare că au fost, de fapt, dinozauri.
Cei care poposesc în Ţara Haţegului au ocazia de a vizita lumea satului românesc haţegan autentic, cu căpiţe de fân, păşuni de oi şi livezi de meri şi pruni. Turiştii se pot bucura de o veritabilă vacanţă la ţară: se pot plimba pe câmpurile cu fâneţe şi livezi, pot gusta din mâncărurile gustoase preparate în casă, îşi pot delecta papilele gustative cu tradiţionala ţuică, pot sta la foc seara şi chiar dormi în şura cu fân. De asemenea, cei ce vin aici pot admira localnicii cosind sau pe bătrânii ce încă mai poartă hainele populare.
Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Ţara Haţegului este Geoparcul Dinozaurilor, o arie protejată de interes naţional, care din anul 2005 a fost inclus în Reţeaua Europeană a Geoparcurilor şi în Reţeaua Globală, sub egida UNESCO. De-a lungul timpului, această zonă a atras atenţia numeroaselor posturi de televiziune internaţionale, ce au filmat aici documentare despre dinozaurii de dimensiuni reduse. Printre aceste posturi se află şi Discovery Channel.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric, prin telefon la numărul unic 0332 780 780, urmat de codul obiectivului ales: 5745
Sursa foto:tarahategului.info
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau