Iasi

Chirica trimite un ultimatum primarilor din Zona Metropolitană!

    Pe 2 ianuarie 2023, transportului public marca o premieră:  curse de transport metropolitan deservite de CTP Iaşi, care fac legătura intre municipiul şi localităţile limitrofe. Încă de pe atunci s-a dorit ca numărul traseelor să satisfacă toate solicitările ieşenilor din Aroneanu, Barnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Tomesti, Tutora sau Valea Lupului, numai că apariţia celor 30 de trasee era condiţionată de achiziţia de mijloace de transport. Nefiind suficiente autobuze, s-a trecut la un transport etapizat, in sensul că iniţial au ...

Gala 'Seara Valorilor', dedicată elitelor, are loc la Iaşi
14/10/2023 21:33

O nouă ediţie a galei intitulate "Seara Valorilor" a avut loc sambătă la Iaşi, cu ocazia Sărbătorilor municipiului. Evenimentul a inceput cu un moment de reculegere pentru victimele războiului din Ucraina, dar şi pentru cele din Israel. Organizată de Primăria Iaşi pentru a recompensa elitele ieşene, dar şi prietenii Iaşiului care de-a lungul anilor s-au remarcat prin gesturi şi fapte deosebite, manifestarea "Seara Valorilor" s-a dorit a fi, potrivit primarului Mihai Chirica, ''atat omagiu cat şi memorie", scrie agerpres.ro. "Se spune că valo ...

Inspecție pe drumul Iaşi – Suceava!
14/10/2023 11:59

    Presedintele Consiliului Judetean, Costel Alexe, alături de Sorin Afloarei, vicepresedinte al CJ, si de primarul comunei Scobinti, Gheorghe Hritcu, a evaluat lucrările de pe lotul 3 al Axei Rutiere Iasi -Suceava. „Constructorul lucrează intens in zonele Scobinti, Hodora, Slobozia, Siretel, Sticlăria pentru a putea să finalizăm cat mai repede modernizarea drumurilor judetene de pe acest tronson. Încă putin si vom putea finaliza integral Axa Iasi - Suceava, un proiect de importantă strategică pentru regiunea de Nord-Est si pentru dezvoltarea judetului nostru& ...

Tumoră dispărută după ce s-a închinat la racla Sfintei
14/10/2023 10:59

  Oamenii nu doar cer ajutor de la Sfanta Parascheva, cei mai multi dintre ei vin cu multumiri si cu impărtăsiri publice despre minunile pe care Ocrotitoarea Moldovei le-a făcut pentru ei. Iată ce spune unul dintre pelerini, o femeie care vine la Iaşi in fiecare an, in jurul datei de 14 octombrie. „Cu doar cateva zile inaintea unei prrobleme medicale am ajuns la Iasi la Cuvioasa Parascheva. Era pustiu, lumea incă se temea de Covid, aproape simteai ca vine sfarsitul lumii. Îmi aduc aminte că am ajuns la baldachin si un părinte stergea permanent sticla, iar noi eram s ...

36.000 de crizanteme, pregătite pentru ceremoniile ce marchează Hramul Cuvioasei Parascheva
13/10/2023 08:59

   Începand de astăzi vor fi aduse campioane cu flori, care vor impodobi atat scena pe care va fi oficată slujba liturgică, cat şi covorul dinaitea scărilor spre scenă. Sunt 26.000 de crizanteme roz pregătite de angajaţii Servicii Publice, aceeaşi care au utilizat 5.000 de panseluţe pentru formarea unei inimi in faţa Primăriei, folosită de oelerini pentru a se fotografia. Şi Primăria Municipiului Iasi a luat o serie de măsuri pentru buna organizare a sărbătorii religioase ocazionate de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Astfel, circulatia rutieră va fi i ...

Săptămână plină pentru medicii de la „Parhon”
12/10/2023 21:17

În doar patru zile, medicii de la Spitalul „Dr.C.I. Parhon” din Iaşi au efectuat şapte operatii de transplant renal, patru fiind de la donatori aflaţi in moarte cerebrală. Dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvant al spitalului spune că alte două intervenţii de transplant sunt programate să se desfăşoare in următoarele ore. „A fost o activitate intensă. Colegii noştri din transplant s-au mobilizat in primul rand pentru a evalua foarte mulţi pacienţi de pe lista de aşteptare, pentru a identifica pe cei compatibili. Sunt pacienţi tineri. Ultimii doi, un b ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:06

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Pelerinajul, călătoria sufletului către sacru
12/10/2023 13:48

În zorii zilei, cand primele raze ale soarelui incep să imbrătiseze pămantul, pelerinii isi incep călătoria. Sunt oameni de toate varstele, cu povesti diferite, dar uniti de un singur scop: să găsească pace, vindecare si apropiere de divinitate prin pelerinaj. Pelerinajul, această călătorie spirituală, a fost dintotdeauna un element central in viata credinciosilor. În fiecare an, milioane de oameni din intreaga lume isi lasă in urmă vietile cotidiene si pornesc in călătorii sacre, căutand implinire spirituală si răspunsuri la intrebările care ii frămantă ...

Obicei ciudat al pelerinilor care trec pe la racla cu sfintele moaşte
12/10/2023 08:59

Majoritatea pelerinlor care trec pe pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva aleg să sfinţească diferite obiecte sau articole de imbrăcăminte. Fiecare creştin are in mana diferite obiecte pe care le sfinţesc, iar cele mai comune lucruri sunt portofelele, batistele, articolele de imbrăcaminte şi chiar soşetele. Credinţa lor este că odată sfinţite, aceste obiecte le vor purta noroc aşa cum s-a intamplat şi in anii precedenţi. „Am adus hainele unui nou-născut, sper să ii poarte noroc”, declară o femeie venită din Vaslui. La fel a pr ...

Au venit din Africa pentru a urma teologia la Iaşi
12/10/2023 08:59

      Credinţa uneşte oamenii, indiferent de rasă. Altfel, nu s-ar explica prezenţa, in curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, a unor tineri veniţi tocmai din Africa pentru a se ruga la racla cu Moaştele Sfintei Parascheva. Doi dintre cei trei tineri au o poveste comună: au venit din indepărtata Africa pentru a studia teologia la facultatea din Iaşi, cu speranţa că vor deveni preoţi. Al treilea este student la Universitatea de Arte „George Enescu” şi visează să fie pictor. Ştefan este unul dintre cei tineri africani. A venit la Iaşi in u ...

Un consilier local propune amenajarea unui nou poligon auto
12/10/2023 08:59

    Încă din vara lui 2018, consilierii locali au avizat eliminarea din trafic a autovehiculele care determină blocaje, mai ales la orele de varf. Erau vizate in special maşinile-şcoală, dar şi cele care aprovizionează magazinele de cartier. „Toţi am trecut prin aceste şcoli, dar de data aceasta traficul a devenit sufocant. Cursanţii ne incurcă la orele de varf, iar şcoala se poate face şi in alte intervale orare. Mai sunt şi instructorii, care-şi fac cumpărăturile cu cursanţii şi uite-aşa ajung in buricul targului, unde merg cu 20 km la oră, iar tu ...

Bolt operează la stradă cu maşini neinscripţionate şi murdare
12/10/2023 08:59

„Pădure fără uscături nu există”, spune o vorbă romanească, iar breasla taximetriştilor este plină de astfel de exemple. Nu de puţin ori, ieşenii au reclamat faptul că şoferii refuză cursele scurte, sau au un comportament deplasat, contrar regulamentelor impuse de Camera Naţională a Taximetriştilor, filiala Iaşi. Mai nou, şi angajaţii celorlalte firme care se ocupă cu transportul de persoane  dau dovadă de o lipsă de respect faţă de clienţi. I s-a intamplat unei cunoscute avocate din oraş. „Am solicitat o cursă celor de la Bolt. A venit un aut ...

Sărbătorile Iaşului se mută în cartiere
12/10/2023 08:59

  Primăria Municipiului Iasi organizează in această perioadă cea de-a XXXII–a editie a manifestărilor reunite sub genericul Sărbătorile Iasului. Evenimentul marchează si implinirea a 615 ani de la prima atestare documentară a Iasului. În cadrul Sărbătorilor Iasului municipalitatea va organiza si două evenimente in cartiere, prima fiind programată astăzi. Este vorba de o serie de acţiuni care vor avea loc pe esplanada Oancea din cartierul Tătărasi. Între orele 15.30 – 16.00 vor urca pe scenă ansambluri si solisti de la Palatul Copiilor, apoi va ur ...

Poliţia Locală a aplicat zeci de amenzi milogilor veniţi în Iaşi
12/10/2023 08:59

  Buleverdul şi pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfant nu este populat doar cu pelerini veniţi spre inchinare. Credincioşii sunt abordaţi de persoane apte de muncă, care, sub diferite motive, le solicită bani, convinse fiind de faptul că, pe durata pelerinajului, portofelele se deschid mai uşor. Sungura lor problemă o constituie faptul că poliţiştii locali ieşeni sunt prezenţi la datorie, pentru a descuraja fenomenul.  „Sunt cerşetori veniţi din toate colţurile ţării. Rolul Poliţiei Locale este să descurajeze această activitate ilicită şi cand spun asta ...

Lumină în întuneric. Minunile Sfintei Parascheva
12/10/2023 08:48

Într-o lume in care suferinta si disperarea par să preia controlul, există un licăr de sperantă care se manifestă prin minunile Sfintei Parascheva. Adorată de milioane de credinciosi, Sfanta isi intinde mana protectoare asupra celor aflati in nevoie, aducand alinare si lumină in intunericul vietii lor. De-a lungul secolelor, numeroase mărturii ale minunilor realizate de Sfanta Parascheva au adunat credinciosi in jurul ei, creand un val de sperantă si credintă care traversează granitele. În fiecare an, pelerinii isi fac drum către Iasi, locul unde se află moastele Sfin ...

O ieșeancă era să-şi ucidă, din greşeală, trei dintre copii
12/10/2023 08:45

Cu puţin timp inainte de a merge la culcare, femeia a dat in camera copiilor săi cu spray impotriva puricilor. Cateva ore mai tarziu, copiilor a inceput să le fie rău. Ei au fost aduşi la Spitalul de Copii „Sfanta Maria” din Iaşi şi internaţi la Terapie Intensivă. Cei trei fraţi au varste cuprinse intre 1 şi 9 ani, după prima evaluare medicii suspectand că micuţii ar fi oferit intoxicaţii.  „La UPU au fost admişi patru fraţi, trei băieţei şi o fetiţă cu varste de 1 an, 4 ani , 5 ani şi 9 ani, din mediul rural, ei fiind insoţiţi de mamă. Trei di ...

Procurorii cer arestarea poliştilor şpăgari de la Cristeşti şi Lespezi
12/10/2023 08:32

* acestia au pretins şi primit, de 29 de ori, in perioada martie - iunie 2023, diferite sume de bani (pe care le-au impărţit) de la conducători auto opriţi pe drumurile publice din raza de competentă Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi au solicitat arestarea preventivă a trei agenţi de poliţie care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de  luare de mită in formă continuată. Acuzaţiile sunt făcute după ce ar fi pretins şi primit bani de la şoferi pentru a nu-i sancţiona pentru contravenţii la regimul rutier Cei trei agenţi sunt agenţi in cadrul Po ...

200 de artiști vor încheia Sărbătorile Iașului
12/10/2023 08:30

  Peste 200 de artisti se vor afla pe scena amplasată in Piata Palatului Culturii cu ocazia Sărbătorilor Iasului. Ajunsă la ce-a de-a 32-a editie, Sărbătoarea se va incheia duminică, 15 octombrie, la ora 19.00 cu un concert extraordinar „Trei tenori ieseni". Alături de Andrei Apreotesei, Andrei Fermesanu si Florin Guză, pe scenă vor urca maestrul Ghoerghe Zamfir, maestrul Eugen Doga, soprana Elena Mosuc, Gabriel Croitoru si vioara Guarnieri ce a apartinut lui George Enescu, Andra Botez – finalistă la Vocea Romaniei si pianistul Bogdan Ota. Alături de acesti ...

Specializări în străinătate pentru cadrele didactice de la LIIS
12/10/2023 08:24

Preocuparea Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iasi de a oferi oportunităti de invătare adecvate nevoilor elevilor si, implicit, cerintelor pietei internationale a muncii s-a concretizat in implementarea constantă a mai multor proiecte europene, anual. „Calitatea implementării proiectelor europene a influentat mobilizarea de politici educationale si a inovat proiectarea didactică, prin crearea de curriculum-suport, resurse educationale deschise (rezultate/produse intelectuale oferite gratuit comunitătilor educationale din intreaga lume). Avem dorinta de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei