Birou virtual pentru oamenii de afaceri, la Suceava
Dimensiune font:
Oamenii de business ucraineni sau moldoveni pot înfiinţa firme cu sediul social în municipiul Suceava
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a judeţului Suceava a lansat, în baza unui proiect cu finanţare europeană, un birou virtual pentru oamenii de afaceri din Ucraina şi Republica Moldova, a declarat preşedintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu. Cu sprijinul specialiştilor CCI, oamenii de afaceri ucraineni sau moldoveni pot înfiinţa firme cu sediul social în municipiul Suceava, permiţându-le acestora să acceadă, astfel, pe piaţa românească şi europeană.
Prin intermediul acestei facilităţi, şapte oameni de afaceri ucraineni au constituit societăţi comerciale cu sediul la CCI Suceava. Firmele respective activează pe piaţa confecţiilor şi a materialelor de construcţii, vânzând pe piaţa românească şi europeană produse realizate în Ucraina.
Consultanţă fiscală şi juridică
„Am implementat un concept al biroului virtual. Este o facilitate pe care o avem noi, CCI, şi o acordăm unei firme din Ucraina sau Republica Moldova şi îi dăm posibilitatea să creeze sediul social aici, la unul dintre aceste birouri. Funcţionează în momentul de faţă şapte astfel de firme din Ucraina, care primesc în timp real, prin poşta electronică, tot ce înseamnă corespondenţa la sediul de aici şi, o dată pe lună, au posibilitatea să utilizeze un birou ca şi activitate de secretariat“, a afirmat Lucian Gheorghiu, citat de Agerpres.
Totodată, prin intermediul Biroului virtual, oameni de afaceri ucraineni sau moldoveni pot beneficia de consultanţă fiscală şi juridică, dar şi de acces la o bază de date cu oportunităţile de afaceri din România.
„Este o facilitate foarte importantă pentru că primesc, de asemenea, de la colegii mei orice, de la asistenţă suport şi informaţii de linii de afaceri la tot ceea ce înseamnă obligaţii legale pentru a desfăşura o activitate în România, o bursă a datelor de contact sau o bursă de afaceri, pentru a găsi legături sau alte conexiuni pentru afacerea lor“, a precizat preşedintele executiv al CCI Suceava.
Biroul virtual a fost creat în baza proiectului intitulat „Centru pentru sprijinirea afacerilor comune - instrument pentru promovarea dezvoltării antreprenoriatului în zona transfrontalieră RO-UA-MD (Centru Jo.B.S)“, implementat de CCI Suceava în parteneriat cu Centrul Bucovinean pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare din Ucraina, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălţi - Republica Moldova şi Asociaţia pentru Dezvoltare Economică şi Regională din România.
Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007 - 2013, a avut o valoare de 1,43 milioane de euro. Acesta a permis, de asemenea, construcţia unui centru multifuncţional la sediul CCI Suceava şi crearea unei platforme e-learning pentru antreprenorii din cele trei ţări.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau