Secretara de la Primăria Valea Lupului, reînscăunată de judecători
Dimensiune font:
* Agnes Potochină şi-a cerut postul înapoi după ce a fost achitată într-un scandal de corupţie, însă ex-primarul Dumitru Popa a refuzat-o * fostul gospodar şef fusese condamnat la închisoare cu suspendare pentru manevre ilegale cu un teren
Magistraţii Tribunalului au pus punct scandalului de la Primăria Valea Lupului, aflată în ultimii ani şi în atenţia procurorilor. Reamintim că, în 2009, anchetatorii l-au acuzat pe ex-primarul Dumitru Popa şi pe secretara Agnes Potochină de abuz în serviciu, în urma plângerii familiei Ciubotaru. Oamenii au susţinut că primarul le-a cerut să vândă unei cunoştinţe 5.000 de metri pătraţi dintr-un teren şi să-i dea 40 la sută din bani, ameninţându-i cu anularea titlului de proprietate. Mai mult, Popa a pus în posesie a altă familie pe terenului lor. Agnes Potochină a fost acuzată că a înaintat documentaţia, deşi ştia că sunt probleme cu ea. Gospodarul şef a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în vreme ce Agnes Potochină a fost achitată.
Anul trecut, femeia a cerut la Tribunal anularea dispoziţiei de concediere: „Pe 28 noiembrie 2011, m-am prezentat la sediul Primăriei, aducând la cunoştinţă încetarea motivului de suspendare din funcţie. Am solicitat să se dispună emiterea actului administrativ de reluare a activităţii în funcţia de secretar şi să-mi fie create condiţiile necesare desfăşurării activităţii curente. Deşi iniţial persoana de la Registratură a avut intenţia să primească şi să înregistreze cererea, aceasta a primit un telefon care probabil era de la primarul Dumitru Popa, prin care i s-a interzis să înregistreze cererea”. Acum, judecătorii Tribunalului au dispus reintegrarea pe post a secretarei şi plata salariilor restante. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau