Teatru în Cetatea de Scaun
Dimensiune font:
Muzeul Bucovinei din Suceava organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, la Cetatea de Scaun, spectacole de teatru pentru copii şi adulţi, în perspectiva Festivalului Medieval, dar şi ca un preambul la un viitor festival de teatru, a declarat directorul muzeului, Emil Constantin Ursu.
Potrivit directorului instituţiei muzeale sucevene, reprezentaţiile se reunesc sub titulatura de „Teatru la Cetate”, iar din 2014 s-ar putea permanentiza printr-un festival de teatru istoric, la Suceava. „Sperăm ca din 2014 să avem un festival de teatru. Am discutat cu diverşi specialişti. În România există o nişă, teatrul istoric, ce ne oferă o paletă largă de piese”, a spus directorul Muzeului Bucovinei. (Maura Anghel)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau