BOMBĂ de la DNA: 17 persoane reținute și puse sub control judiciar în dosarul de 100 de milioane €

default

Dimensiune font:

| 26-11-2015 17:01

 În completarea comunicatului din 25 noiembrie 2015, privind reținerea inculpaților Maricuța Ioan Daniel, primar al comunei Șelimbăr, județul Sibiu și a lui Scumpu Elena, secretar al primăriei, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 25.11.2015, a inculpaților:

GRECU MARIUS, viceprimar al comunei Șelimbăr, județul Sibiu, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu,

- luare de mită,

 

MELNICIUC MARIA, specialist în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu, în formă continuată (9 acte materiale),

 

CÂNDEA LUCIAN RADU, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (2 acte materiale),

- spălare de bani,

 

HAIDUC SORIN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu, în formă continuată (2 acte materiale),

- spălare de bani (6 infracțiuni),

- complicitate la luare de mită,

 

LUPU MARIUS BOGDAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- spălare de bani (3 infracțiuni),

- complicitate la luare de mită,

 

TATU IOAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale),

 

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 25 noiembrie 2015, față de inculpații:

  

ANCĂȘ NICOLETA MARIA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la abuz în serviciu,

- spălare de bani,

 

CREȚU IOAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale),

 

DEAC CONSTANTIN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale),

 

DROC EMILIAN PETRU, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la luare de mită,

- trafic de influență,

 

HORDOBEȚ IULIAN HORIA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale),

- spălare de bani (2 infracțiuni),

 

IUGA VICTORIA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențarea declarațiilor,

 

JINARIU OVIDIU VASILE, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (2 acte materiale),

 

MUSTAȚĂ NICOLAE PAVEL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- complicitate la abuz în serviciu,

 

POPESCU SILVIU GHEORGHE, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,

- spălare de bani,

 

SCHOTTE GHEORGHE, dezvoltator imobiliar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- dare de mită,

- cumpărare de influență,

- spălare de bani,

- fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma instigării,

 

INDREȘ MIHAI, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.

 

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora :

 

Începând cu anul 2000, inculpatul Maricuța Ioan Daniel, în calitate de primar al comunei Șelimbăr, județul Sibiu, a constituit împreună cu inculpatele Scumpu Elena, Melniciuc Maria și o altă persoană, o grupare infracțională, ce avea ca scop dobândirea unor terenuri cu valoare de piață mare, situate în arondismentul unității administrativ-teritoriale respective, prin încălcarea dispozițiilor legale și prin nesocotirea drepturilor legale ale altor persoane.

Inculpatul Maricuța Ioan Daniel, care deținea calitatea de președinte, împreună cu restul de trei membri ai grupului, constituiau comisia comunală înființată în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate.

Având în vedere funcțiile pe care le ocupau în cadrul acestei comisii și relațiile de încredere existente între aceștia, cei patru membri ai grupului au hotărât să nesocotească drepturile legale ale persoanelor care depuseseră cereri pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, și astfel să soluționeze favorabil (atât în ceea ce privește celeritatea cât și amplasamentul terenurilor din titlurile de proprietate), doar acele cereri pentru care persoane interpuse dețineau procuri de vânzare sau care, prin manopere dolosive, acceptau direct vânzarea către persoanele indicate de membrii grupului infracțional.

Inculpatul Maricuța Ioan Daniel și ceilalți membri ai grupului cunoșteau în detaliu atât situația terenurilor, cât și a persoanelor care solicitau atribuirea de terenuri, putând influența decizia acestora, atât prin amenințare, tracasarea proprietarilor cât și prin inducerea lor în eroare, în scopul obținerii în final a acceptului acestora pentru ca terenurile înscrise în titlurile de proprietate să intre în proprietatea membrilor grupului infracțional.

În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că inculpatul Maricuța Ioan Daniel împreună cu ceilalți membri ai grupului au modificat și falsificat procese - verbale de punere în posesie sau le-au întocmit incomplet, cu scopul de a putea face ulterior modificările în ceea ce privește amplasamentul și suprafața atribuită fiecărei persoane într-o manieră care să le fie favorabilă.

În continuare, prin intermediul unuia dintre membrii grupului, terenurile obținute prin fraudă au fost valorificate pentru sume mari de bani. Acest membru al grupului a avut și rolul de a despăgubi persoanele care și-au câștigat dreptul în instanță sau care, în procesele intentate, aveau șanse la o soluție favorabilă, răscumpărându-le acestora terenurile.

În vederea valorificării terenurilor, inculpații Maricuța Ioan Daniel și Scumpu Elena, persoane cu atribuții în eliberarea autorizațiilor și a documentațiilor de construcție (PUG, PUZ, certificate de urbanism, autorizații de construire), indicau potențialilor investitori să cumpere teren de la persoana din cadrul grupului care se ocupa de acest lucru, la un preț peste prețul pieței, asigurându-i că procedând în acest fel nu vor avea probleme cu eliberarea documentelor și derularea investiției.

În același scop, pentru a nu cumpăra teren de la alți proprietari, inculpatul Maricuța Ioan Daniel dispunea ca certificatele fiscale pentru ceilalți proprietari să fie eliberate cu mențiunea interdicției de construire.

Pe parcurs, având ca mobil obținerea pentru membrii săi de foloase, la gruparea infracțională au aderat numiții Haiduc Sorin, Mustață Nicolae Pavel - consilier local în cadrul Consiliului Local Șelimbăr, Deac Constantin consilier local și fost viceprimar al comunei Șelimbăr, Tatu Ioan fost primar și fost consilier în cadrul Consiliului Local Șelimbăr, Cândea Lucian Radu, Grecu Marius și Lupu Marius Bogdan.

Activitatea infracțională a grupului a fost sprijinită pe parcurs și de inculpații Jinariu Vasile-Ovidiu, Hordobeț Iulian Horea, Ancăs Nicoleta Maria, Popescu Silviu Gheorghe, Crețu Ioan, Indreș Mihai și Schotte Gheorghe.

Concret, inculpații Jinariu Vasile-Ovidiu, Crețu Ioan, Mustață Nicolae Pavel, Hordobeț Iulian Horea și Droc Emilian Petru au fost persoanele desemnate să facă demersuri pentru a le fi acordate procuri de reprezentare, astfel încât următoarele persoane din lanțul infracțional, respectiv primii cumpărători ai terenurilor, să poată invoca dobândirea imobilelor ca și cumpărători de bună-credință (așa cum s-a și întâmplat atât pe parcursul numeroaselor procese civile intentate de persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate, dar și în dosarele penale înregistrate în urma plângerilor unora dintre persoane).

 

Inculpații Haiduc Sorin, Ancăș Nicoleta Maria, Popescu Silviu Gheorghe, Indreș Mihai și Lupu Marius Bogdan au fost persoanele dispuse să dobândească în mod aparent terenurile pentru care s-a reconstituit/constituit dreptul de proprietate și să-l dețină neîntrerupt timp de mai mulți ani, deși cunoșteau că terenurile nu le aparțin în realitate, pentru ca la un moment dat, de obicei înaintea fiecărei vânzări către investitori, în baza unor acte fictive translative de proprietate (în sensul lipsei plății), acestea să ajungă în patrimoniul unui membru al grupului. De asemenea, cu ocazia administrării probatoriului au fost identificate și tranzacții făcute în nume propriu prin care s-au valorificat terenurile obținute din activitatea ilicită.

 

Urmare a activității infracționale, inculpații Maricuța Ioan Daniel, Scumpu Elena și Grecu Marius au pretins și primit cu titlu de mită, prin intermediari, de la inculpatul Schotte Gheorghe, în calitate de dezvoltator imobiliar și de la alte persoane, mai multe sume de bani și bunuri.

Astfel, inculpatul Maricuța Ioan Daniel a primit pentru sine suma de 1.027.500 lei, un autoturism marca BMW X6 și un număr de 61 de apartamente cu locurile de parcare aferente, în valoare totală de 1.811.660 euro, iar pentru Consiliul Local Șelimbăr un număr de două apartamente, primite sub formă de donație.

Pentru a disimula adevărata proveniență a celor 61 de apartamente, inculpatul Haiduc Sorin cu ajutorul unui alt membru al grupului a încheiat la data de 8.12.2014 mai multe contracte fictive de vânzare cumpărare.

În schimbul locuințelor oferite, inculpatul Schotte Gheorghe și o altă persoană au beneficiat de sprijin din partea membrilor grupului infracțional, atât pentru obținerea autorizației de construcție cât și pe parcursul derulării lucrărilor.

În aceeași zi cu încheierea contractului, inculpatul Droc Emilian Petru, ca urmarea a obținerii autorizației, a primit de la inculpatul Schotte Gheorghe promisiunea plății unei sume de 10.000 de euro, ce a fost făcută ulterior în baza unui contract de intermediere.

În cazul celor două locuințe, investigațiile efectuate în cauză au relevat și faptul că, anterior anului 2013, persoanele care solicitau autorizații pentru construirea unui bloc de locuințe erau obligate de către inculpatul Maricuța Ioan Daniel să cedeze cu titlu gratuit un număr de apartamente în favoarea primăriei Șelimbăr. În caz contrar li se spunea expres că nu vor primi autorizațiile necesare.

Referitor la acest caz, inculpatul Grecu Marius, în calitate de viceprimar, a semnat declarația notarială prin care a acceptat donația făcută de două persoane pentru Consiliului Local Șelimbăr, cunoscând scopul acestei donații, iar inculpata Scumpu Elena, în calitate de secretar, a avizat pentru legalitate primirea de la persoanele respective a celor două locuințe.

Pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani și a bunurilor, produs al infracțiunilor inculpații:

- au efectuat succesiv tranzacții, dezmembrări și înscrieri succesive în CF, a unor terenuri,

- au efectuat schimburi de terenuri precum și valorificarea ulterioară către diferiți agenți economici,

- au încheiat contracte simulate de vânzare cumpărare / au ajutat la încheierea acestora, cunoscând că apartamentele provin din săvârșirea de infracțiuni.

 

Valoarea totală a bunurilor dobândite prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce le reveneau în calitate de membrii ai comisiei comunale constituită în temeiul art. 12 din Legea 18/1991 în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate este estimată la 114.340.750 euro.

 

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratelor Județene de Jandarmi Sibiu, Brașov și Neamț.

 

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

La data de 26 noiembrie 2015, inculpații Maricuța Ioan Daniel, Scumpu Elena, Melniciuc Maria, Cândea Lucian Radu, Grecu Marius, Haiduc Sorin, Lupu Marius Bogdan și Tatu Ioan, sunt prezentați Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei