Care hamster, pisică sau bichon? Trei copii din California cresc împreună cu un piton de 6 metri
Dimensiune font:
Eric LeBlanc locuiește în California cu cei trei copii ai săi și… câteva animale ”de casă” mai neobișnuite. Micuții au drept parteneri de joacă un piton de 6 metri și câteva șopârle uriașe.Micuțele Erica (3 ani) și Katie (7 ani) nu se dau înapoi când prietenul lor, Pitonul Shelby le oferă câte o îmbrățișare, înfășurându-se în jurul lor. Nici tatăl fetelor, Eric, nu e deranjat de apropierea periculoasă dintre fiicele sale și șarpe. Doar el a adus animalele de companie în locuința sa, după ce petshop-ul pe care-l deține a luat foc și a fost nevoit să adăpostească o sumedenie de șopârle, șerpi și alte reptile.
Chiar dacă ar trebui să fie mai curajos, ”bărbățelul” familiei, Larry (4 ani), nu e atât de drăgăstos cu pitonul și restul animalelor din casă, așa cum sunt surioarele lui. Cu toate acestea, mai uită uneori de frică și intră și el în joc. Iar când a fost vorba de stat la poze, a uitat de tot de teamă și s-a lăsat și el ”îmbrățișat” de Shelby, șarpele de 6 metri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau