China avertizează armata americană
Dimensiune font:
China cere armatei americane să dea dovadă de prudenţă în ceea ce priveşte acţiunile militare, având în vedere tensiunile formate în ultima perioadă între cele două mari puteri. În acestă privinţă, purtătorul de al Ministerului de Externe chinez, Hong Lei, a transmis Statelor Unite ale Americii să aibă grijă în orice acţiune desfăşurată şi să nu întreprindă niciun fel de demersuri „provocatoare” în arhipelagul Spratly. Avertismentul Chinei vine la scurt timp după ce un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că SUA intenţionează să continue misiunile de supraveghere aeriene şi navale în zonele din Marea Chinei de Est pretinse de Beijing ca fiind teritoriul său, dar pe care Washingtonul le consideră ca fiind internaţionale. „Vom continua să operăm în Marea Chinei de Sud pentru a garanta libertatea navigaţiei, în conformitate cu protocoalele internaţionale şi legile şi obiceiurile stabilite”, declara reprezentantul Pentagonului, colonelul Steven Warren. Încă din anul 2013, China a demarat lucrări pentru crearea de noi insule şi pentru extinderea celor deja existente, care fac obiectul unui conflict în Marea Chinei de Est, planul său prevăzând şi crearea unei reţele de fortificaţii în arhipelagul Spratly.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau