Cum se comportă și cum arată celula lui Salah Abdeslam!
Dimensiune font:
Salah Abdeslam, suspectul-cheie al atacurilor teroriste de la Paris, are un comportament exemplar în spatele gratiilor, potrivit paznicilor. El fost transferat pe 27 aprilie din inchisoarea belgiana de la Bruges în cea de la Fleury-Mérogis, situată la circa 30 de kilometri de Paris.
Acesta este cel mai mare penitenciar din Europa, iar Salah e ținut izolat, într-o celulă de nouă metri pătrați, unde este monitorizat video 24 de ore din 24. Potrivit cotidianului Le Soir, la sosirea sa îna ceastă închisoare, unii dintre deținuți l-au apluadat, iar alții l-au insulatat, iar prezenta acestuia a ocazionat câteva derapaje, în special din partea unor detinuți care au scandat la trecerea sa „Trăiască Statul Islamic”. Se pare că zilnic câte un detinut cere să vorbească cu Salah Abdeslam. Însa administrația penitenciarului insistă asupra discreției și face tot posibilul pentru ca nimeni să nu afle cu exactitate loculunde este închis.
Potrivit publicației menționate, toate celulele din jurul celei lui Salah sunt goale, din motive de securitate, iar încăperea unde e ținut acesta are nouă metri pătrați, un birou și o etajeră lipită de sol. Teroristul poate să se uite la un televizor care are ecranul acoperit de un geam incasabil de plexiglas. Abdeslam se îmbraca cu propriile haine si este filmat 24 de ore din 24. “Deocamdată, doarme foarte mult, se odihnește. Citește. Se comportă bine. (…) Își practică religia în celulă. Are Coranul”, a declarat directoarea închisorii franceze, precizând că până acum nu au avut nici o problemă cu el.
Francezul, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat pe 18 martie, în Bruxelles, în urma unui raid, după ce a fost căutat timp de patru luni. El va rămâne în custodia autorităților până la următoarea apariție în fața judecătorului, ce va avea loc pe 20 mai.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau