Dacian Cioloş participă la dezbaterea privind legea electorală
Dimensiune font:
Premierul Dacian Cioloş va participa luni, la Camera Deputaţilor, la ora premierului, în care este programată dezbaterea privind legislaţia electorală, liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, comentând că aşteaptă ca şeful Executivului să le explice cum se face democraţia reală cu un singur tur.
Dezbaterea intitulată "Legislaţia electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetăţenilor" va avea loc luni, începând cu ora 16.00, la Camerea Deputaţilor, la solicitarea grupului parlamentar PNL.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că premierul va răspunde invitaţiei PNL şi va participa la dezbatere.
Pe de altă parte, întrebat duminică, într-o conferinţă de presă, ce vor discuta cu premierul Dacian Cioloş, liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, a spus că aşteaptă să vadă care este poziţia acestuia cu privire la alegerea primarilor.
"Aşteptăm ca domnul Cioloş să vină şi să ne explice cum se face o democraţie reală fără să respecţi o majoritate atunci când alegi un primar", a comentat Nicolăescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau