IGPR: Controale în toată ţara la agenţii economici care comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă
Dimensiune font:
IGPR a anunţat, într-un comunicat de presă, că polițiștii fac, luni dimineață, controale în toată ţara, pentru verificarea agenților economici care produc sau comercializează produse viniviticole ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), controalele sunt efectuate de peste 300 de polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul IGPR și ai structurilor teritoriale, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR.
Acțiunea vizează descoperirea și investigarea ilegalităților de natură economico-financiară, precum și verificarea modului în care sunt respectate reglementările referitoare la sacrificarea animalelor și comercializarea produselor din carne, menţionează sursa citată.
Astfel, vor fi verificați peste 850 de agenți economici în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților de natură economico-financiară și a verificări modului în care sunt respectate reglementările referitoare la producerea, transportul sau comercializarea produselor viniviticole ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Sursa citată a mai precizat că alături de polițiști, la acțiune participă comisari ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau