Imobilizat între picioarele victimei, un hoț a cerut ajutorul poliției
Dimensiune font:
Unul din cei doi hoți care se pregăteau să jefuiască o femeie pe stradă în Brazilia s-a trezit cu capul prins de picioarele victimei. Aceasta era expertă în arte marțiale.
Wesley Sousa de Araujo și complicele său au avut ghinionul să o vizeze pe Monique Bastos, deținătoare a centurii albastre la jiu-jitsu, care mergea la antrenament, în Acailandia (Maranhao, nor-estul țării). Sousa a făcut imprudența să o anunțe ce va urma. Ea a reacționat imediat, trântindu-i pe cei doi bărbați de pe motocicletă și imobilizând apoi unul dintre ei, căruia i-a prins capul cu picioarele și s-a așezat pe el.
În timp ce celălalt agresor reușea să fugă cu telefonul mobil al sportivei, Sousa striga după poliție, totul fiind filmat și fotografiat de zeci de curioși. 'Ajutor! Chemați poliția!', strigă agresorul prins, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, adăugând că este prima lui isparavă de acest fel.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau