În a doua zi de Paști, Junii stropesc cu parfum fetele de măritat
Dimensiune font:
În a doua zi de Paşti, în Transilvania s-a păstrat obiceiul ”Udatului”. Băieţii merg pe la casele fetelor nemăritate şi le stropesc cu parfum, urîndu-le să fie frumoase ca florile. Junii brașoveni din Șchei reînvie în fiecare an acest obicei, spre bucuria turiștilor, dar și a localnicilor.
Sărbătoarea ”Udatului” începe în dimineaţa celei de-a doua zile de Paşte, când Junii Tineri se adună la Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei, scrie Monitorul Expres. Alaiul, însoţit de lăutari, porneşte pe străzi, în căutarea fetelor nemăritate. Pe drum, se cântă, se se strigă şi se încinge ”Hora Junilor“. Frumoasele costume ale flăcăilor pot fi văzute astfel pentru prima oară în acest an, înainte de tradiționala ”Coborâre în Cetate” care este o paradă spectaculoasă a acestor tineri păstrători de datine.Junii poartă pălăriuţe negre cu tricolor şi la piept bucheţele de flori proaspete. Ei se împart în trei grupuri, conduşi de vătaf, armaşul mare şi armaşul mic. Când ajung la porţi, junii se adresează cu urarea ”Hristos a înviat!“ şi sînt serviţi cu ouă roşii, vin şi prăjituri. Apoi, joacă hora în ograda gazdei. Fetele de măritat trebuie să le împodobească haina cu flori. Ritualul stropitului se termină seara târziu, după ce se trece pe la toate fetele din Şchei.
Tradiţia spune că fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută că să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Pe vremuri, fetele erau udate cu găleţi pline cu apă. În timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau