download

Inspecția Judiciară a început controlul la DNA! Se verifică competențele manageriale ale lui Kovesi

| 17-07-2017 19:26

Inspecţia Judiciară a început luni controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea DNA.

 

 Sursele citate au precizat că din echipa de control vor face parte şase inspectori, iar verificarea urmează să se desfăşoare în perioada 17 iulie - 11 august.

Pe 4 iulie, Inspecţia Judiciară a publicat, pe pagina de Facebook, planul de control pe anul 2017 la parchete, printre care şi la Direcţia Naţională Anticorupţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe 3 iulie, inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a semnat ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficienţa managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală.

Astfel, vor fi efectuate controale privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea parchetelor, ce decurg din legi şi regulamente, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de procurori şi personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe lângă o curte de apel şi parchetele arondate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală.

De asemenea, vor fi efectuate controale tematice privind verificarea măsurilor luate de către procurori şi conducerile parchetelor în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de 5 ani, precum şi verificarea măsurilor luate de procurori pentru soluţionarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor şi aplicarea confiscării extinse, care au ca obiect următoarele infracţiuni: evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, corupţie, infracţiuni silvice şi contra mediului, conflict de interese.

În plus, se vor face verificări în legătură cu practica parchetelor privind renunţarea la urmărirea penală şi modul de soluţionare a dosarelor mai vechi de 2 ani având ca obiect infracţiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale.

Alte aspecte avute în vedere la controalele de fond ale Inspecţiei Judiciare: verificarea organizării şi coordonării eficiente a activităţii, a comportamentului şi comunicării, a asumării responsabilităţilor şi a aptitudinilor manageriale - repartizarea procurorilor pe sectoare de activitate, repartizarea personalului auxiliar de specialitate şi a celorlalte categorii de personal, repartizarea echilibrată a lucrărilor, dotarea tehnico - materială şi informatică, condiţiile în care procurorii, personalul auxiliar de specialitate şi personalul contractual îşi desfăşoară activitatea.

Totodată, sunt verificate comportamentul şi comunicarea cu procurorii, lucrătorii de poliţie judiciară, specialiştii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecătorii, justiţiabilii, ceilalţi participanţi la procesul penal şi alte instituţii; relaţia cu mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul parchetului şi transparenţa actului de conducere; respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor.

Verificarea aptitudinilor manageriale urmăreşte: activitatea de planificare pe termen scurt, mediu şi lung; atribuţii de ordin organizatoric (organizarea activităţii de urmărire penală, organizarea activităţii judiciare, organizarea activităţii de primire în audienţă a cetăţenilor), atribuţii de coordonare.

 

 

ULTIMA ORA

 

 

loading...
Managerul Arhiepiscopiei Tomisului, şef de grupare evazionistă. Conducea o reţea de bişniţari

 Celelalte doua persoane retinute sunt o calugarita, Duna Anisoara, si directorul pe Achizitii de la RATB, Badiu Florin. Surse din Politie, citate de ziare.com, spun ca preotul ar fi cumparat, cu o parte ...

Premierul Mihai Tudose anunţă MĂSURI după uciderea poliţistului din Suceava

 "Din punctul meu de vedere, nu mai vreau patrule de unul singur. Atunci cand ai un singur poliţist, care trebuie să patruleze intr-o zonă - se subinţelege că acea zonă are un potenţial infrac ...

Incidente la discursul lui Viktor Orban de la Tușnad. O protestatară, agrestă și evacuată

 Incidente la discursul lui Viktor Orban de la Băile Tuşnad. O femeie a fost evacuată după ce l-a huiduit pe premierul maghiar. Femeia a fost scoasă din mulţime pe sus de un agent al unei firme priva ...

Cine asigură monopolul puterii în România

 Este problema politicienilor ”de dreapta” dacă vor să se mintă singuri pentru a-si justifica apatia. Niciun om serios nu le va inghiti explicatiile puerile si nu vor lua drept gandire strat ...

Ilie Năstase, suspendat de ITF până în anul 2021

Ilie Năstase (71 de ani), căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a Romaniei, fusese deja suspendat provizoriu de ITF pentru că le-ar fi insultat pe jucătoarea Johanna Konta şi pe Anne Keothavong, căpita ...

Precipitații sub formă de gheaţă şi vânt puternic, în toiul verii!

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetătenii romani care se află, tranzitează sau doresc să călătorească in R.F. Germania că Serviciul Meteo german a transmis avertizări de precipitaţii c ...

Avertisment cumplit de la Interpol: 173 de jihadiști sunt pregătiți de atacuri kamikaze în Europa

 Informatiile au fost primite de Interpol de la serviciile secrete americane care au obtinut listele de pe fronturile de luptă contra ISIS din Siria si Irak. Temerile agentiei de luptă impotriva crimina ...

Ungaria face blat cu Rusia. Război geopolitic pe gazele din Marea Neagră

 Gazoductul era esential pentru viitoarele exploatări de gaze din Marea Neagră, unde Exxon, OMV si alti actori au găsit rezerve uriase de gaze. Potrivit unor surse HotNews.ro, decizia Ungariei serveste ...

Cod galben de CANICULĂ extins. Temperaturile se apropie de 40 de grade. Cele mai afectate zone.HARTA

 În zilele de 22, 23 şi 24 iulie, valul de căldură va persista in toată tara, iar disconfortul termic va fi accentuat in vest, sud si sud-est si pe arii restranse in rest. Indicele temperatură-u ...

S-a aflat în sfârșit adevărul: ce a declanșat INCENDIUL de la Bamboo

 După tragedia din Clubul Colectiv, istoria era pe punctul să se repete in Bamboo. Din fericire, incendiul nu a făcut si victime in ultimul caz. O echipa de specialisti a reusit in sfarsit sa descopere ...