LEGEA care îngrozeşte băncile: Românii ar putea plăti RATE MAI MICI la credite
Dimensiune font:
Două milioane de români care au credite în valută ar putea plăti rate mai mici în viitor. Proiectul legislativ care le permite să plătească ratele la cursul din ziua semnării împrumutului este aproape de un vot final, în Camera Deputaţilor.
Bancherii şi reprezentanţii Băncii Naţionale atrag însă atenţia că aplicarea acestui proiect ar putea duce la prăbuşirea unor bănci din România, scrie Digi24.ro.
Proiectul i-ar ajuta în primul rând pe cei care s-au împrumutat în franci elveţieni în perioada de boom imobiliar.
De atunci, francul aproape s-a dublat, în timp ce euro s-a apreciat cu mai bine de o treime. Iniţiatorii susţin că nu fac decât să aplice în avans o directivă europeană. E drept, directiva europeană prevede transformarea creditului din valută în lei la cursul din ziua depunerii cererii de coversie, lucru posibil şi în prezent. Mai multe...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau